Prețul mielului și scrumbiei, aproape cât jumătate de gram de aur

Prețul mielului și scrumbiei, aproape cât jumătate de gram de aur
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Suntem într-o perioadă în care, pentru cei mai mulţi, au început pregătirile pentru Sărbătoarea Pascală. Din fericire pentru mine, provin dintr-o familie în care tradiția era tradiție, unde se făcea cald în bucătărie pentru a ajuta cozonacii plămădiți să crească frumos și mai repede și în care mersul la biserică în noaptea de Înviere era literă de lege, oricât de obosit erai.

Nu am făcut întâmplator această introducere, ci pentru a scoate în evidență că, acum, totul s-a modernizat: de la cozonaci fără frământare, până la slujba tradițională de Înviere înregistrată cu telefoanele mobile. Cine mai merge acum la biserică în noaptea de Paște, fără să facă o poză care evident trebuie postată pe rețelele sociale să o vadă toată lumea, mai ales dacă și lăcașul de cult este considerat unul important? Despre importanța religioasă a sărbătorii în sine nu mai vorbește nimeni, căci pălește pe lânga fala de a fi fost prezent timp de maximum 30 de minute la slujbă...

Dar până când vom lua lumină, adusă sau nu de la Ierusalim, avem de trecut peste Florii, o sărbătoare care simbolizează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și când este dezlegare la pește. Bucurie mai ales pentru cei care au ținut post şi, în această zi, pot savura produse din pește.

În această perioadă a anului, tradiția locală spune că se mănâncă scrumbie. Din păcate, joi, 2 aprilie, kilogramul de scrumbie în Piața Centrală depășea 70 de lei. Un preț exorbitant pentru foarte mulți, mai ales pentru pensionarii care sunt nevoiți să tragă de bani și pentru altele. Același preț fabulos era și pentru carnea de miel, tradițională şi ea pentru masa de Paște.

Așa că, dacă mai sus am vorbit despre tradiții, buzunarul ne spune că, din păcate, ar trebui să renunţăm la unele dintre ele. Sau, dacă totuşi cumpărăm scrumbie şi miel, cantităţile vor fi departe de bunăstarea tradiţională a meselor festive.

Pe un post de televiziune național, un reporter încerca să justifice prețul fabulos al cărnii de miel prin faptul că, românii nefiind mari consumatori ai acestui tip de carne în timpul anului, de Paște cererea foarte mare determină crescătorii şi comercianţii să umfle preţul pentru a scoate profit cât pentru tot extrasezonul. Dar, mă întreb, oare nu cumva o ofertă mai prietenoasă în tot timpul anului ar determina şi oamenii să mănânce mai multă carne de oaie? Nu de alta, dar parcă şi pastrama care însoţeşte toamna vinul nou tot usturătoare la preţ este...

Una peste alta, dacă restul tradiţiilor se transmit, iată, cu mari zbateri, măcar vopsitul ouălor cu cei mici poate să fie o bucurie la îndemâna noastră. După cum tot la îndemână ne este să ne gândim cum să facem mai mult bine decât de obicei, să fim mai buni cu semenii noștri şi să ne rugăm pentru sănătatea noastră, a tuturor, pentru pace şi bunăstare. Şi, indiferent ce am avea pe masă de Florii sau de Paşte, să ne amintim că sărbătorile ne aduc mai aproape de cei dragi, căci masa în familie e încă acolo și bucuria revederii cu cei dragi ne dă putere să mergem mai departe.

Citit 1414 ori Ultima modificare Joi, 02 Aprilie 2026 19:01

Mai multe din această categorie:

10 comentarii

  • postat de paloma
    Vineri, 03 Aprilie 2026 23:57
    86.124.200.***
    "Nu-i prost cine cere !...Ci al care plateste !!!"
    Si sunt multi nu gluma !!!...
    0
    1
  • postat de Iancu Jianul
    Vineri, 03 Aprilie 2026 22:50
    5.13.179.***
    Eu zic ca Mielul sa i-l dam celor ce merita si-au tradat tara de 36 de ani! Chiar jupuit... tracem la un macrou... iar scumbia de dunare sa si-o ia betonelo si COMPANY si din BANII LOR LA FESTIVAL!HUO
    1
    0
  • postat de Quaestio
    Vineri, 03 Aprilie 2026 16:08
    86.124.202.***
    De Paste mancam Normal , ca nu-i Sfarsitul Lumii ...si nu mai apucam . Putin Pui / peste .
    Iar treaba cu mielul , era spusa in mod simbolic/metaforic , nu un indemn sa ...Devorezi miei .
    3
    8
  • postat de IULIAN
    Vineri, 03 Aprilie 2026 14:33
    89.137.30.***
    Scrumbia ar trebui listată pe Bursa de Valori a Marii Negre ca „pește de interes național” ..nu vreau să zic mai multe,nici spațiul nu permite,aleluia..ale cuia?
    6
    4
  • Vineri, 03 Aprilie 2026 12:23
    89.137.230.***
    E justificat, a crescut barilul. Doar că scrumbia se face mare cu ce se scurge de la 4 Pești, Cormoranul și Libertatea 2000.
    9
    3
  • postat de @florin
    Vineri, 03 Aprilie 2026 10:34
    86.124.200.***
    Cum altă preocupare decât umplutul mațului,nu e,nu îmi fac probleme.Dacă nu crăp de să-mi lucească bărbia de grăsime,intru în depresie politică și votez aur.Dar de cumpărat cât îți trebuie,s-a auzit?
    6
    6
  • postat de IULIAN
    Vineri, 03 Aprilie 2026 09:27
    89.137.30.***
    Până ce și Bitcoinul a scăzut dar prețui scrumbiei crește...cred că s-a scumpit transportul prin apă Marea Neagră - Galați.
    5
    9
  • postat de cine sa auda?!
    Vineri, 03 Aprilie 2026 09:01
    89.137.225.***
    de s-ar intampla asa,in Spania(de ex.),in sec. doi dupa afisarea preturilor comerciantii aveau tarabele si vitrinele puse in cap.Dar romani fiind,ramanem fideli traditiei de a ne fura singuri caciula
    4
    11
  • postat de Specula romaneasca de sezon
    Vineri, 03 Aprilie 2026 07:34
    5.13.130.***
    Preturile nu sunt impuse de SUA sau Rusia. Sunt preturile comerciantilor romani, pentru romani. E piata libera. Daca nu ar fi cumparatori, nu s-ar vinde. Gata cu miorlau!
    2
    15
  • postat de Jack
    Vineri, 03 Aprilie 2026 05:34
    5.13.161.***
    Sa vedem si cu vremea ploioasa cati insi vor manca scrumbie pe faleza,Logic ar fi ca o portie de scrumbie cu mamaliguta sa coste 150 ron ,fata de anul trecut si nu vor face vanzare,o dau la caini
    7
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.