Ne înrăim din ce în ce mai mult ca popor. Din ce în ce mai numeroase dovezi de sălbăticie ne ajung în faţa ochilor zilnic. Nu mai avem teamă nici de legi, nici de Dumnezeu, iar drumul acesta nu poate duce la nimic bun.
Zilele trecute, o înregistrare video ajunsă în spaţiul public arăta cum câţiva tineri torturau un consătean - un om cu evidente probleme de sănătate, care, de altfel, a şi murit până să fi ajuns bătaia de joc pe care a suferit-o în atenţia autorităţilor. Cât de ticălos, cât de laş, cât de lipsit de umanitate trebuie să fii ca nu doar să-ţi baţi joc de un om care nu se poate apăra, dar să mai şi filmezi asta, pentru divertisment? Cât de mult vor fi pedepsiţi pentru ce au făcut, doar magistraţii ştiu. Eu mă întreb însă cum mai pot trăi vecinii din sat alături de asemenea elemente, nu le este frică să devină următoarele victime?
La fel, nu pot înţelege cum poţi trăi într-o familie în care ştii că un soţ îşi bate soţia, îşi abuzează copiii sau părinţii. Cum îi poţi da bineţe pe stradă unui astfel de om şi să te mai uiţi pe urmă în oglindă? Ne-am obişnuit să nu ne băgăm în problemele altora, dar care este demarcaţia între discreţie şi lipsă de implicare civică? Cât aşteptăm înainte să chemăm poliţia dacă auzim vecinul urlând la nevastă şi copii? Încă o femeie şi-a pierdut viaţa, în spital, după ce fusese bătută crunt de soţul violent. Nu este prima, credem că nu va fi nici ultima. Circumstanţele nu sunt clare, victima a decedat, cine ştie dacă întregul adevăr va ieşi la iveală?
O altă comunitate rurală este zguduită de un scandal sexual, după ce un profesor a fost acuzat de comportament indecent de către părinţii a două eleve. Unul dintre cazuri ar fi avut loc anul trecut, iar celalalt s-a petrecut recent, într-o excursie şcolară. Cercetările continuă în acest caz, dar o simplă deducţie logică ne spune că descoperirea cazului mai recent l-a scos la iveală şi pe cel de anul trecut, rămas nedescoperit probabil fiindcă victima nu a avut încredere să vorbească, să spună ce i s-a întâmplat. Să ne mirăm? În condiţiile în care victima este mereu de vină, fie fiindcă e slabă la minte ori la trup, fie fiindcă are gura mare sau este provocatoare ori a avut fusta prea scurtă, chiar este surprinzător că nişte adolescente nu cred că li se va lua partea? Nu este nimic mai dezgustător decât să fii într-o poziţie de putere asupra unui copil şi să profiţi de acest lucru.
Poate de aici ar trebui să începem, de la educaţia despre limite, ce anume este şi ce nu este în regulă, acceptabil, atât de către lege, cât şi de către societate. Poate dacă ar şti cei mici că au puterea de a spune NU şi vor fi auziţi, societatea noastră ar mai putea să se recupereze. Poate am reînvăţa să spunem NU atunci când vecinii sunt abuzaţi, femeile bătute, copiii agresaţi sexual. Poate am mai avea o şansă să fim buni, oneşti şi empatici, până nu e prea târziu.
