Nici nu s-a uscat bine proverbiala cerneală pe editorialul anterior, că evenimentele mondene îmi dau din nou subiect în relaţie directă cu precedentul.
În contextul actual, în plin conflict politic cu repercusiuni asupra pieţei monetare, când avem probleme mai mari decât putem duce, o apariţie publică a Nadiei Comăneci - atenţie, chiar în anul pe care statul român i l-a dedicat, în onoarea performanţei obţinute, acum 50 de ani, la Montreal - le dă apă la moară ţaţelor - fie ele femei sau bărbaţi, mai mult sau mai puţini arbitri ai eleganţei sau simpli influenceri cu pretenţii de Coco Chanel.
Supergimnasta noastră, un simbol pentru generaţii întregi de români, în primul rând un om fără pretenţii de vedetă (deşi, clar, ar fi îndreptăţite), care încă face sport zilnic şi are un mod de viaţă sănătos, a apărut la Gala LAUREUS - unde a fost onorată în mod special - şi a ţinut un discurs de acceptare a premiului primit. Personal, am ascultat discursul şi am apreciat modul sincer în care campioana a vorbit, faptul că a recunoscut meritele unei alte campioane, de dată mai recentă, Simone Biles, referitoare la atragerea atenţiei asupra problemelor de sănătate mentală în mediul sportiv, şi nu numai.
Nu am remarcat nimic la modul în care era îmbrăcată, fardată sau ce bijuterii avea Nadia. Pentru că nu despre asta era vorba. Ei bine, ce credeţi că se discuta de zor, online, în România, doar câteva ore mai târziu? De ce s-a dus Nadia la Gală cu picioarele la vedere, aşa îmbătrânite şi cu pielea lăsată! Pe lângă faptul că o femeie care îmbătrâneşte natural este o raritate în zilele noastre, sincer, ce fel de minte trebuie să ai, în loc să asculţi ce spune omul, să te uiţi la cum îi arată genunchii?! Orice sportiv de performanţă vă va spune că un trup suprasolicitat la maximum ani de zile are tendinţa să cedeze pe ici, pe colo, în funcţie de specificul sportului practicat. Că dacă ai făcut sport de performanţă, chiar dacă faci în continuare mişcare, pentru întreţinere, la peste 60 de ani ai toate şansele să faci varice, să-ţi cedeze articulaţiile sau să ţi se vindece mai greu echimozele. Şi nu e nimic ruşinos în asta, nu musai trebuie să-ţi ascunzi neajunsurile sau slăbiciunile. Mai ales dacă eşti o mare campioană, care nu datorează nimic nimănui şi cu atât mai puţin unor comentatori fără cap din ţara asta de unde a trebuit să fugă, în condiţii despre care nici acum, după atâţia ani, nu doreşte să vorbească.
În loc să asculţi ce spune o sportivă pe care mari campioni ai lumii, aflaţi în sală, nici nu respiră, ca să o poată auzi mai bine, te interesează ce fel îi arătau picioarele, într-o rochie care nu era în niciun caz nepotrivită cu situaţia şi cu evenimentul? Să mă ierte cine s-o simţi cu musca pe căciulă, dar asta denotă PROSTIE. În stare pură. Şi, din păcate, oricâţi campioni va mai avea norocul să nască poporul ăsta al nostru - deşi precum Nadia Comăneci rar se mai nasc - de prostie se pare că nu reuşeşte să ne vindece nimeni.
