Libertate - Har, Domnului! - încă avem din plin. Presă... câtă o mai fi. Calendarul a marcat duminică, 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei: „o sărbătoare instituită de Adunarea Generală a ONU în 1993 pentru a promova principiile fundamentale ale libertății de exprimare”, după cum zice atotștiutorul Google.
În anii trecuți, data de 3 mai chiar era sărbătorită ca zi a presei. Prilej de socializare între jurnaliști din toate zonele, de schimb de experiență și de lăsat de-o parte animozitățile sau rivalitatea. Azi... presa a ajuns doar o breaslă tot mai restrânsă și mai hulită. Pusă mai tot timpul la îndoială, criticată pe drept sau pe nedrept, acuzată și înjurată. Căreia i se cântă cu elan prohodul ori de câte ori se vestește public câte o nouă restrângere sau reorganizare de activitate la o publicație, televiziune sau post de radio. Ori chiar dispariția unei redacții...
În weekendul care a cuprins nu doar „minivacanța de 1 Mai”, ci și ziua libertății presei, și cotidianul „Viața liberă” a fost nevoit să anunțe măsuri de austeritate: concentrarea ediției zilnice tipărite și a suplimentului de weekend în mai puține pagini și renunțarea la ziarul de sâmbătă-duminică. Măsuri dureroase și pentru noi, dar necesare pentru a susține în continuare ediția print. Și n-am fost singurii care au făcut anunțuri de acest fel.
De-a lungul vremii, unele publicații au renunțat cu totul la edițiile ori suplimentele tipărite. Sau chiar la tot... E adevărat, trăim tot mai pe repede înainte. Ne e mai lesne să parcurgem știri, informații în genere, pe ecranul telefonului sau al laptopului. Și, de cele mai multe ori, publicul se mulțumește cu un titlu răzleț sau un cap de știre, citit pe rețelele de socializare și comentează direct sau reacționează cu vreun emoticon... Fără să se mai sinchisească să deschidă linkul indicat. Nu-l interesează să lectureze cu adevărat sau măcar pe diagonală informația completă... Ori accesează dacă vrea să comenteze. Adesea, pe lângă subiect! Dar tot e bine, dacă are ceva de spus.
Desigur, și paginile de ziar print se pot răsfoi pe fugă. La fel ca o carte. Și totuși, nu se compară cu derulatul în fugă sau superficial al unui site sau al unei rețele de socializare. E drept, ziarul tipărit nu transmite notificări sau actualizări în timp real.
Are nevoie de timp și de tihnă. Și de unde oare timp și tihnă când orele ne trec de parcă am da scroll vieții însăși!
Pe undeva, și noi, presa, probabil că am greșit. Mânați de dorința de accesări și de a fi în top, poate că am vânat și forțat prea mult senzaționalul, născând practic o foame a cititorului pentru nemaipomenit. Hrănind o continuă stare de alertă, dacă nu de panică.
Și acum... plătim.
Pe de altă parte, orice filmare sau fotografie - fie și măsluită sau creată cu inteligența artificială - poate deveni știre. Orice informații azvârlite pe „ventilatorul” rețelelor de socializare devin adevăr pentru unii. Nici nu mai contează dacă sunt minciună, propagandă sau manipulare...
Până la urmă, poate că au dreptate cei care hulesc presa și-i urează sfârșitul. Cine știe, poate că (ne) va fi mai bine fără ea...
