Adio, PSD, dar rămân cu tine-n... suflet!

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Aşa mă emoţionează declaraţiile politicienilor români de cursă lungă, dar mai cu seamă ale celor gălăţeni... Sunt toţi un suflet şi-o simţire, mai ales când le bate campania la uşă. Devin brusc aşa nişte sensibili, c-ar face-o de ruşine pe însăşi Zâna Surprizelor, la o adică. Frate, după ce nu-i vezi câte trei ani şi jumătate, apar aşa, precum urzica primăvara, să te mai păcălească de o mâncare cu mămăligă, până se îndreaptă vremea. Şi nu apar oricum, ci cu fel de fel de poveşti menite să-i readucă în atenţia publică. Trăseseră chiulul la greu prin Parlament, iar pe la noi prin bătăturile oamenilor din circumscripţie mai greu ajungeau, că, deh, iarna grea, omătul mare, vara - arşiţă să te doboare, iar de sistemele de irigaţie inexistente sau făcute de-a-ndoaselea nu prea îi durea pe 'mnealor capul, că nici nu le ţipau copchiii de foame, nici nevasta de mânie, nu? Ei bine, după asta, era musai nevoie de vreo găselniţă, ceva care să mişte sensibilităţile electoratului, să readucă alesul în vizorul binevoitor al oamenilor şi să-i garanteze, eventual, un loc pe viitoarea listă de partid. Indiferent care partid.

Ieri, de exemplu, a fost rândul senatorului Gheorghe Saghian. Cum, nu-l ştiţi? Era de 22 de ani în PSD, şi din 2008, ales al gălăţenilor în Parlamentul României. Prieten la cataramă cu alţi grei ai PSD, Dan Nica şi Viorel Ştefan, păreau să fie un trio formidabil, câştigător în fiefurile dumnealor, aceleaşi zone din mediul rural, unde, pe urmă, nu mai dădeau cu anii. Ei bine, iată că s-o stricat prietenia, sau cel puţin aşa a declarat ieri senatorul Saghian, care a plecat din PSD, a făcut şi niscai acuzaţii la adresa foştilor şefi, dar a zis că rămâne social-democrat în suflet. Acum, eu nu mă îndoiesc de sufletul domnului Saghian, deşi, sincer, la ce mişcări de trupe s-au produs în ultima vreme, e greu să mai recunoşti vreo doctrină pe la vreun partid din România. Cel puţin, după cum îmi spunea prin 2000 un american absolut bulversat de uşurinţa cu care ţopăiau aleşii noştri dintr-un partid în altul, acolo, în SUA, dacă nu eşti conservator, eşti democrat, sau dacă nu, nu exişti. În România lui 2016, lucrurile stau însă extrem de diferit: chiar dacă votul e parţial uninominal  - că la preşedinţii de CJ s-a renunţat, nu ieşea socoteala - tot ce-ţi trebuie ca să exişti, din punct de vedere al probabilităţii de ieşire din urnă, este să fii pe lista de partid. Şi în fruntea ei.

De aceea, sentimentul social-democrat al senatorului Saghian, mărturisit spre ştiinţa publicului, nu are prea multe cărări spre o altă listă câştigătoare. PSD-ul zice că dumnealui s-a înrolat deja în PMP, omul zice că, deocamdată, rămâne neafiliat politic, dar că nu exclude o nouă iubire înainte de locale. Cu alte cuvinte, licitaţia e deschisă! O fi PMP norocoasă, o fi ALDE, care a anunţat pentru azi o conferinţă de presă? Un lucru e sigur: alegătorii lui Saghian din Colegiul 2 aşteaptă cu sufletul la gură deznodământul. Nu se mai duc la câmp, nu mai dau cu mătura în bătătură, sunt toţi numai un sentiment şi-o înfrigurare, să vază unde le merge alesul! Nu-i bai, oameni buni, fiţi liniştiţi, până începe campania, sigur vine dumnealui să vă întrebe de sănătate. Doar e om de suflet.

Citit 1587 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Februarie 2016 19:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.