Dragă domnu’ candidat,
Ce te-ai năpustit aşa peste mine, alegătoarea care sunt? Ştiu şi eu că pe 5 iunie vor fi alegeri locale, dar campania electorală OFICIALĂ va începe abia în luna mai! Înţeleg că nu mai aveai răbdare, ai furat/luat deja startul, dar uşurel, că mă dărâmi! Crede-mă, n-am orbul găinilor… chiar dacă port ochelari! Sunt pentru vedere la distanţă, adică să te văd de departe. Şi chiar mi-e imposibil să nu te văd ori măcar să te trec cu vederea! Eşti deja în afişe, în pliante, pe corturi, pe Facebook, pe unde vreau şi pe unde, sincer, chiar n-aş vrea să te găsesc.
Să luăm, de pildă, reţelele de socializare. Păi, nu mai pot să dau şi eu un like unei poze cu pisică, bebe sau căţel, că sari la mine! Sponsorizat, desigur. Nu mai pot să mă bucur de o mostră de înţelepciune ori filozofie pop-tămaşistă ori teo-trandafiristă, că dau peste tine. Eşti tot numai o preocupare, o iniţiativă şi-un proiect, un zbucium lăuntric şi-un suspin metafizic. Îmi arăţi şi-mi explici de ce-o duce Galaţiul rău şi cum o să faci tu să-ndrepţi lucrurile! Vrei să ştii ce păreri am, ce dorinţe mă frământă…
Ce să zic, frumos din partea ta! Dar de ce mă întrebi abia acum şi n-ai făcut-o pe vremea când erai ales local sau când ocupai o funcţie publică, plătită din banii mei? Chiar aşa, de ce?! Apropo, dacă acum eşti convins c-ai să le faci pe toate câte le promiţi sau (trans)scrii în proiecte electorale, îmi spui şi mie de ce n-ai făcut-o deja când ai avut ocazia? Nu-mi spune, ştiu, tu ai vrut şi-ai încercat, dar nu te-au lăsat ăia răii…
Bine, am înţeles că în lumea virtuală n-am cum să scap de tine, dar nici pe stradă nu-mi dai pace! Pentru unii a început deja competiţia „eu sunt cel mai tare/mare-n afiş”. Şi nici n-a venit încă vremea când ai să te cocoţi, electoral, pe toţi stâlpii din oraş…
De cutia mea poştală ce să-ţi mai spun?! Încă de la Paşte, Crăciun şi Anul Nou m-ai umplut de felicitări călduroase, de calendare şi de mesaje cu pretenţii subliminale şi miresme electorale. Deja am ajuns să nu mă mai sperii de facturi cum mă-nspăimânt de răvaşele tale.
Însă luni am simţit că e deja prea mult! Păi, era să năvăleşti peste mine în casă! Când am deschis uşa să ies din apartament, m-am trezit cu tine, dragă domnu’ candidat, agăţat de clanţă, cu mâna întinsă către mine. Din fericire, nu erai în persoană, ci doar sub formă de hârtie lucioasă, altfel îţi puneam punga cu gunoi în braţe, că de aia ieşisem din casă, şi mă scăpai de-o corvoadă.
Revenind la hârtia cu pricina - de genul celor cu "Nu deranjaţi" de prin hoteluri - trebuie să-ţi spun că erai aninat de toate clanţele din bloc! Şi la toate cele trei scări, care au, fiecare, câte zece etaje! Da’ ştiu c-ai depus ceva efort, fizic şi financiar, ca să fii „door to door”, cum zic americanii, călare pe clanţa uşii… Uşă care, între noi fie vorba, e proprietate personală. La fel blocurile în care te-ai strecurat. Aşa că, pân-aici îţi zic! Opreşte-te în cutia poştală, dacă vrei, dar nu-mi năvăli pe uşă!
În concluzie, dragă domnu’ candidat, festina lente! Sau grăbeşte-te încet! Nu de alta, dar campania preelectorală e lungă şi tare mi-e să nu oboseşti ori să te împiedici. Ştii tu ce vreau să zic...
