Cine va fi primarul Galaţiului?

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Chiar, cine va fi? În ultimele săptămâni, am auzit întrebarea asta mai des decât „Bună ziua!” ori decât „Hristos a înviat!”. Deşi nu sunt rudă nici cu Pythia şi nici cu Mama Omida, mărturisesc că şi mie mi-ar fi plăcut să-mi pot da un răspuns sigur la întrebare. Un răspuns care să-mi fie confirmat în zorii zilei de 6 iunie. Dar pot încerca să răspund.

Dacă ar fi să dau crezare sondajelor unor partide, cel puţin doi dintre cei 12 candidaţi înscrişi în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Galaţi sunt deja pe primul loc în opţiunile gălăţenilor. Şi se străduiesc să rămână acolo! Un al treilea vine puternic din urmă şi riscă să le tragă de sub picioare întâietatea electorală. Iar un al patrulea, deşi se declară „outsider”, speră să întoarcă voturile de partea lui.

Precampania electorală a fost zgomotoasă. Cu mesh-uri uriaşe, cu scrisori şi pliante electorale-n clanţa uşii, îndesate în cutia poştală ori afişate pe Facebook, cu acuzaţii şi imputaţii, cu ameninţări, cereri de demisie, plângeri penale, şi ieşiri la rampă mai dese decât am putut număra, culmea!, din partea aceloraşi actori electorali, în ultimii patru ani! Ba chiar s-au dezgropat niscaiva schelete electorale cu dedicaţii speciale pentru DNA.

Campania electorală în sine a început în stil poliţist, cu o urmărire nocturnă a lipitorilor de afişe. Fără să fiu ironică, scena a cam semănat cu jocul de-a „hoţii şi vardiştii”. Apoi s-a lăsat brusc liniştea! Şi doliul.

Deşi se spune, cinic, că cimitirul e plin de oameni de neînlocuit, moartea lui Doruleţ Resmeriţă, unul dintre politicienii de cursă lungă ai Galaţiului, ar putea aduce schimbări pe scena electorală. Nu doar pentru că Resmeriţă era candidat pentru Consiliul Local, iar toţi cei care îl urmau vor face un pas eligibil în faţă. Ci mai cu seamă prin faptul că unul dintre candidaţii la Primăria oraşului a rămas fără principalul aliat, susţinător, sfetnic. E ca şi cum un sportiv şi-ar fi pierdut antrenorul în timpul competiţiei şi va trebui să înfrunte singur apele tulburi ale politicii şi alianţelor.

Da, alianţe! Pentru că, deşi alegerile locale se joacă într-un singur tur, alianţele fac parte din regula jocului. Pot însemna unul sau două posturi de viceprimar, de vicepreşedinte, şefii de societăţi de interes local sau judeţean, de direcţii ori servicii! Şi ar mai fi ceva.

Cu riscul de a redeveni cinici, dispariţia din viaţa politică a lui Doruleţ Resmeriţă i-ar putea trezi la realizate pe unii lideri politici care se cred „eterni” şi la umbra cărora n-a mai crescut niciun lăstar politic viguros şi ferm în ultimul sfert de veac…

Revin la campanie. Regulile ei stricte au interzis afişajul pe clădiri, din stâlp în stâlp, spectacolele electorale, micii şi berea, caravanele urlătoare care-ţi spărgeau urechile cu tot felul de cântecele prosteşti sau mesaje toxice, pixurile, brichetele, sacoşele, găleţile şi tot arsenalul de obiecte „promoţionale”. În schimb, au apărut metode mult mai grave de campanie. De pildă, circulă zvonul că s-ar promite despăgubiri din bani publici pentru garajele şi chioşcurile demolate! Şi credulitatea oamenilor le poate aduce voturi celor care promit asta! Grav!

Aşa că revin la întrebarea din titlu. Cine va fi primarul Galaţiului? Acela care va avea mai multe voturi! Şi fiecare vot contează, aşa că: VOTEAZĂ!

Citit 4336 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Mai 2016 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.