Se vorbeşte foarte mult în ultima perioadă despre legea amnistiţiei şi graţierii. Oamenii ies în stradă, politicienii se ceartă pe la televizor şi se acuză reciproc de diferite interese ascunse, iar mai marii ţării se laudă cu un referendum. Pe lângă toate acestea, mai apar unii sau alţii, care, fie din auzite, fie din propriile trăiri, se plâng de condiţiile din penitenciare.
Nu discută însă nimeni despre faptul că toţi deţinuţii din România trăiesc din banii noştri. Nu a ieşit nimeni până acum în stradă şi nici nu cred că va ieşi vreodată să protesteze, pentru că unui deţinut i se alocă mult mai mulţi bani decât unui bolnav din spitale sau unui copil.
Alocaţia de stat pentru un copil este de 84 de lei, alocaţia de hrană pentru un bolnav internat într-un spital din România nu depăşeşte 20 de lei pe zi. Pentru un deţinut însă, statul cheltuie, lunar, peste 2.500 de lei, bani în care sunt incluse masa, paza şi asistenţa medicală. Mai mult, un bolnav internat în spitalele de stat din România, de foarte multe ori, se duce la farmacie să îşi cumpere medicamente, pentru că spitalul nu le are. Pentru deţinuţi însă, statul asigură absolut toate medicamentele, aparţinătorii neavând voie să le aducă de acasă niciun fel de pastilă.
În aceste condiţii, nimeni nu iese în stradă să ţipe că elevii merită o alocaţie mai mare, nici că bolnavii, care plătesc, dealtfel, lunar, la stat pentru sănătate, merită mai mult.
Departe de mine gândul de a fi de acord cu legea graţierii, aşa cum se doreşte a fi promovată acum. Dar, când vom ieşi în stradă să cerem condamnarea la locul de muncă pentru cei care au furat din banii statului şi stau acum în puşcării pe banii pe care noi îi plătim lunar ca taxe şi impozite? Adică, ne fură de două ori? Prin condamnarea la locul de muncă s-ar face şi locuri în penitenciare pentru cei care merită să stea după gratii, dar s-ar mai şi recupera, măcar o parte din banii furaţi şi nici nu s-ar mai cheltui alţii, suplimentar, pentru întreţinerea celor care au furat din banii publici.
