Pentru cine bat clopotele

Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Bruma de democraţie aşezată fragil pe societatea românească, în ultimul sfert de veac, a fost ştearsă brutal şi într-o manieră hoţească de puterea politică PSD-ALDE, în doar câteva ore, prin adoptarea, în regim de urgenţă, a legilor de favorizare a infractorilor.

Prin gestul lor sfidător, pungaşii aleşi prin vot au dat o lovitură în plin unei puteri independente în stat, Justiţia. Cum puterea legislativă este tot în ghearele acestei clici, singura speranţă rămâne acum într-un răspuns pe măsură al puterii judiciare. În lipsa unei astfel de reacţii, cât mai rapide, democraţia, chiar şi disfuncţională, aşa cum s-a dovedit a fi în România, în numeroase rânduri, va fi doar un cuvânt bun de pus în ramă.

Liderii clanului PSD-ALDE au perorat, în repetate rânduri, că au câştigat frâiele puterii prin votul legitim al majorităţii românilor. Fals! Legitimitatea lor este oferită doar de voturile date de o minoritate dintre români, din moment ce majoritatea nu s-a prezentat la vot. Astfel, în ţară, PSD-ALDE a obţinut puţin peste 3.600.000 de voturi pentru Camera Deputaţilor şi ceva mai multe pentru Senat. În judeţul Galaţi, nesfânta alianţă a obţinut aproape 114.000 de voturi la Camera Deputaţilor şi 117.000 la Senat. Tocmai de aceea, aroganţa afişată de perechea penală Dragnea-Tăriceanu & Comp., cu privire la protestele de stradă din ultimele săptămâni, este condamnabilă.

Cele două legi de favorizare a infractorilor nu au fost pomenite nicăieri, în campania electorală, ceea ce înseamnă că alegătorii PSD-ALDE au fost păcăliţi, cu bună ştiinţă. În acest context, nu ar fi de mirare ca unii dintre protestatari să provină chiar din rândul votanţilor de bună credinţă ai celor două partide.

Contrareacţia românilor şi a puterii judecătoreşti la ticăloşia săvârşită pe ascuns, marţi seară, trebuie să fie tot la fel de rapidă ca şi graba cu care cele două proiecte, neanunţate, în prealabil, pe ordinea de zi, au fost adoptate de guvernanţi. Fierul trebuie bătut cât e cald, pentru ca sacrificiile făcute în ultimii 27 de ani să nu ajungă o simplă maculatură la groapa cu gunoi a istoriei.

Citit 1224 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Februarie 2017 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.