De-acu ' să vedeţi bălării!

Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Ne-am nenorocit, rugăciunea lui Ardean nu a fost ascultată! Cum, nu ştiţi cine este Ardean? Bogdan Ardean, proaspătul director al societăţii Gospodărire Urbană. Băiatul acela tânăr care, săptămâna trecută, cu simţ de răspundere social-democrată, ne povestea că a ajuns să se roage la Doamne-Doamne ca să-şi facă milă de el şi să ne ţină-n secetă câteva luni. Cam până trece vara.

Tânărul director de la Gospodărire Urbană nu (mai) poate. La nici trei luni de când a fost numit şef la fostul ADP, se declară învins. De buruiană. „Am ajuns, personal, să mă rog să fie secetă, pentru că altfel ne vor năpădi bălăriile din două în două săptămâni, toată vara”, ne mărturisea, în urmă cu doar câteva zile, noul director al societăţii publice care ar trebui să se îngrijească de spaţiile verzi din Galaţi.

O declaraţie profund iresponsabilă din cel puţin două motive. În primul rând, pentru că seceta nu înseamnă doar pământ uscat, dehidratat, crăpat şi fără urmă de bălării, cum, probabil, îşi imaginează distinsa (sau, poate, destinsa?) conducere de la Gospodărire Urbană. Despre culturi compromise, agricultură distrusă, explozie de preţuri şi multe altele, probabil n-a auzit. Poate îi explică şeful său de partid, domnul ministru Viorel Ştefan.

În al doilea rând, elucubraţia tânărului director denotă că este depăşit de situaţie. Poate, în realitate, nu o fi aşa şi omul chiar lucrează la o strategie serioasă, cu cine ştie ce calcule complexe despre cum să acţioneze ai săi subordonaţi.

Avem pretenţia să dispară bălăriile din oraş, dar domnii de la Gospodărire Urbană nu au strâns nici măcar toţi copacii prăbuşiţi după ninsoarea din luna aprilie. Şi suntem în luna iunie, oameni buni!

În urmă cu doar câteva zile, o tânără care locuieşte în Ţiglina II îmi povestea cum trunchiul unui copac, pus la pământ atunci, încă stă bine merci la doi paşi de blocul în care locuieşte. Au venit cei de la Gospodărire Urbană la câteva zile bune de la sesizare, au tăiat şi transportat coronamentul, iar după trunchi nici că s-a mai întors careva.

Şi noi vrem să se facă treabă de sezon. Ce naivi!

Citit 2825 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2017 10:33

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.