S-a terminat Bacalaureatul contrastelor

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pe de o parte, fericire până la cer şi înapoi, sentimentul primei redute cucerite şi al laurilor meritaţi după un efort conjugat al elevilor, profesorilor şi părinţilor. Pe de alta, dezamăgire, frustrare, senzaţia pe care cel ce nici nu s-a aruncat în luptă o are vizavi de învingătorii care au cucerit arena.

Bilanţul Bacalaureatului 2017, poate cel mai uşor din istoria post-decembristă, ar putea fi, reprezentat plastic, în două culori: alb strălucitor şi negrul cel mai întunecat. Fericiţi cei care după patru ani de liceu şi-au încununat eforturile cu note mari şi se pregătesc să păşească pragul universităţilor. Simplul fapt că Galaţiul se poate lăuda cu trei eleve cu medii de 10 spune mult despre resursele pe care le mai avem în rândul copiilor care au înţeles că drumul spre reuşită trece prin carte. Fericiţi şi cei care formează marea masă a „mediilor”, care chiar dacă nu au atins notele cele mai înalte, au muncit destul cât să îşi adjudece statutul de absolvent cu patalama. Fericiţi dascălii care s-au străduit şi părinţii care au făcut eforturi pentru a-şi edica copiii. Aplecarea către învăţătură şi studiu, conştientizarea faptului că o pregătire solidă este temeiul oricărei opere de viaţă nu se obţin doar în patru ani de liceu, ci de la grădiniţă.

Deşi mare, procentul de peste 76 la sută înregistrat în acest an la Galaţi poate nu arată că suntem extrem de străluciţi la capitolul educaţie, dar demonstrează că cine vrea poate.

Cine n-a vrut n-a putut şi se situează, în graficul din acest an, în zona neagră a desenului. La polul opus cu tabăra învingătorilor este o mare masă, una dintre cele mai mari din istoria examenului la Galaţi, pentru care Bacul nu a existat. Peste 1.500 de absolvenţi fie nu au vrut, fie nu li s-a părut important Bacul, fie din cauza situaţiei şcolare proaste, rezultat al dezinteresului pentru carte, nu s-au putut înscrie la examen. Absolvenţi de 12 clase, majoritatea de la licee tehnologice, care se presupune că ar trebui să şcolească meseriaşi care să-şi ducă la bun sfârşit lucrul început, s-au înecat ca ţiganul la mal. Pentru ei, şansa ar putea veni la toamnă, la anul sau cine ştie când şi dacă. Dacă nu, în timp ce vor căuta oportunităţi de supravieţuire, îşi vor aminti cu regret că şi-au pierdut patru ani din viaţă şi au ratat, poate, cel mai uşor Bacalaureat.

Citit 1867 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iulie 2017 18:12

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.