Iar or să mă atace unii şi alţii, pentru că scriu despre lucruri pe care nu le cunosc. Ca şi cum am putea scrie despre zborul în Cosmos, numai dacă am fi Gagarin, sau despre craterele de pe Lună, numai dacă am fi Neil Armstrong. Ei bine, voi vorbi despre părinţi, pentru că, deşi eu nu sunt părinte, am avut doi părinţi şi pe unul, slavă Domnului, încă îl mai am. Şi, chiar dacă nu am crescut copii, am fost unul, aşa că îmi pot permite să vorbesc despre misiunea unui părinte din perspectiva unui (fost) copil şi adolescent. Cred cu tărie că nu există "meserie" mai grea, decât aceea de părinte. Una pentru care nu te pregăteşte nimeni - să fim serioşi, cărţile sunt bune, dar practica, de regulă, te omoară. O meserie pe care, în cel mai bun caz, trebuie să ţi-o însuşeşti în nouă luni, asta dacă nu se grăbeşte bebe să vină pe lume şi nu trebuie să te rogi pentru fiecare zi de supravieţuire a puiului tău, care, aşa cum spunea la un moment dat un tată pe care îl ştiu, nu e mai mare decât un mouse. O meserie în care, uneori, alegi să plonjezi atunci când adopţi un copil, fără să ai cele nouă luni de aşteptare emoţionată. Din momentul în care îţi intră în viaţă, cel mic devine centrul universului tău. Iar tu, părintele, eşti întregul lui univers pentru măcar câţiva ani, rămânând apoi un far călăuzitor întreaga viaţă. Părinţii investesc în copil tot ce au: emoţii, aşteptări, încurajări, finanţe, speranţe. Îşi doresc pentru copilul lor totul, ba chiar şi totul li se pare puţin. Pe urmă, fără vreun avertisment, tragedia loveşte, cum s-a întâmplat în cazul adolescentului care şi-a pierdut viaţa la Cluj, sâmbătă dimineaţă. Nu vreau nici să mă gândesc ce e în sufletul părinţilor lui, nu există cuvinte de consolare. Este o dramă, tot oraşul e îngrozit. Galaţiul cu un ochi plânge, cu altul se bucură că măcar fetiţa de nouă ani, sechestrată de un individ, a fost găsită nevătămată. Poate că nu ar fi aşa o idee rea castrarea chimică temporară, la prima abatere, şi definitivă, după a doua faptă, în sechestrarea şi/sau abuzarea de copii. Acum, din fericire, n-a fost cazul, cel puţin fizic, fata e bine şi a fost consiliată de un psiholog. Dar cine garantează că, pentru cel care a sechestrat-o, nu va mai exista şi o altă dată? Să fii părinte nu mai este doar greu, a devenit aproape o misiune imposibilă, într-o lume în care răul pândeşte la tot pasul.
Cumplita meserie de părinte Scris de Anca Spânu
