Ajuns la dimensiunile unui adevărat partid-stat, PSD pare să fi atins deja o masă critică, ce l-a adus în pragul imploziei. În cele zece luni de guvernare scurse de la ultimele alegeri parlamentare, social-democraţii nu au reuşit să pună la punct nici măcar o reformă în adevăratul sens al cuvântului.
Asta nu înseamnă însă că majoritatea PSD-ALDE a avut vreme să se plictisească, din moment ce luptele interne pentru influenţă şi putere i-au mâncat mai tot timpul. Tot acest spectacol de prost-gust ar putea fi chiar uşor trecut la categoria "şi altele", aşa cum ar fi şi firesc, de altfel, dacă hotărârile luate sau tocmai lipsa lor nu ne-ar afecta la fiecare pas. Pentru că atunci când un singur partid ajunge în postura să gestioneze practic toate fondurile publice, de modul în care respectiva formaţiune funcţionează depinde şi starea societăţii per ansamblu.
În ultimele zece luni, capul de afiş al guvernării PSD a fost ţinut în special de mărirea pensiilor şi a salariilor bugetarilor, precum şi de o serie de măsuri menite doar să aducă bani la bugetul statului. Mai nimic despre investiţii sau despre proiecte pe termen mediu sau lung. Spre exemplu, nicio guvernare, dacă este responsabilă şi nu are o agendă secretă de îndeplinit, nu ar putea face abstracţie de îmbătrânirea populaţiei României, un fenomen mocnit capabil să erupă oricând. În ciuda împlinirii a aproape doi ani de la dezastrul din Colectiv, români care suferă arsuri mor încă din cauza lipsei spitalelor unde să poată fi trataţi. A devenit deja jenant să mai amintim despre autostrăzile lipsă ale României, infrastructură care ţine la propriu investiţiile la graniţa ţării.
Privind actualele scandaluri politice prin prisma a ceea ce am prezentat până aici, nici nu mai contează cine pică şi cine se ridică în prim-planul politicii actuale. Indiferent cine îi va lua locul lui Dragnea la şefia partidului-stat, dacă acest lucru se va întâmpla, totul va rămâne la fel, atât timp cât mentalitatea şi sistemul actual rămân neschimbate.
