Lecţia americană

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

De câte ori mă întorc la Galaţi din străinătate, am sentimente amestecate. Pe de o parte, mă bucur să recunosc fiecare bloc, fiecare colţ de stradă, doar pentru că, desigur, ele sunt sinonime cu acel acasă unde sunt părinţii şi siguranţa că, indiferent ce se întâmplă în jur, suntem feriţi de rău. Pe de altă parte, mă doare să văd că Galaţiul rămâne împotmolit parcă în haina gri a vechiului, iar schimbările, câte sunt, nu ne dau prea multe speranţe pentru viitor.

De data aceasta, călătoria mea de trei săptămâni în SUA a fost făcută în compania unor jurnalişti din alte 17 ţări ale lumii. Pentru unii dintre ei - iar inima mea se strânge la acest gând - acasă înseamnă un teritoriu nesigur din punct de vedere politic şi/sau militar, un loc unde este periculos, pur şi simplu, să fii, d-apoi să mai fii şi jurnalist independent. Pentru alţii, acasă este un stat care nu le recunoaşte menirea de apărători ai democraţiei şi unde să-şi facă meseria cât pot ei de bine, în condiţiile date, este o luptă zilnică. Recunosc, în ciuda dificultăţilor cu care şi noi, jurnaliştii din presa românească, ne confruntăm în orice moment - vicisitudini de natură economică, lipsa de respect a clasei politice, modul în care suntem mai degrabă consideraţi un rău necesar, decât un factor stabilizator - eu am revenit cu inima uşoară acasă, ştiind că, din fericire, nu mă ameninţă nimeni cu moartea (chiar dacă asta s-a întâmplat însă în trecut şi încă li se întâmplă unor colegi de breaslă), România nu este teatru de război, nici civil, nici interstatal, ba, mai mult, putem încă să mergem pe stradă fără frica de a fi agresaţi. Dacă am învăţat însă ceva în SUA, este faptul că, acolo, cetăţenii obişnuiţi îşi apără cu dinţii drepturile consfinţite de Constituţie şi de cele 10 amendamente ale acesteia, primul, cel care apără dreptul la liberă exprimare şi la libertatea presei, fiind considerat în mod unanim inviolabil. "Nu trebuie să-i iubim pe ziarişti, ci doar ideea de a putea să ne exprimăm prin ei. Asta pentru că, la un moment dat, oricare dintre noi poate fi o minoritate oprimată", mi-a spus un fost militar, alb, din clasa de mijloc. Nimeni nu e perfect, iar SUA au şi ele, desigur, belele gârlă. Dar se luptă pentru dreptul ca acestea să fie scoase mereu la iveală de presă. Fiindcă, dacă nu recunoşti că ai greşit, n-ai nicio şansă să te îndrepţi.

Citit 2258 ori Ultima modificare Duminică, 26 Noiembrie 2017 15:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.