Cetăţeni de onoare în mare secret

Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Extrem de ciudată modalitatea în care Primăria a gestionat acordarea titlurilor de Cetăţean de Onoare! Concret, s-a stabilit ca pe 28 noiembrie să se desfăşoare ceremonia de acordare a acestor titluri, iar şedinţa Consiliului Local prin care s-a votat cine va primi distincţia a avut loc cu doar o zi mai devreme, adică luni, 27 noiembrie.

Dacă ar fi ştiut din vreme, cei care au fost votaţi să primească această distincţie şi stau prin alte zări poate şi-ar fi făcut timp să ajungă şi ei la Gală! Nu anunţi o personalitate de pe o zi pe alta că vrei să o premiezi şi te aştepţi să şi răspundă prezent să primească diploma. Bunăoară, matematicianul Cristian Sorin Calude stă ici, peste deal, în Noua Zeelandă. Soprana Ileana Cotrubaş are numai 78 de ani, iar criticul de film Tudor Caranfil - 86. Ce-i un drum Bucureşti - Galaţi, peste noapte, pentru ei?!

Probabil Primăria a achiziţionat recent un dispozitiv de teleportare, altfel nu înţelegem de ce nu s-au votat Cetăţenii de Onoare mai devreme, astfel încât premianţii să-şi poată face din timp planuri ca să ajungă şi să se bucure de cinstea şi onoarea pe care le-o acordă urbea natală. Vorba aia: teleportare, teleportare, dar să ştim şi noi!

Ce să mai spunem de faptul că, abia înainte de începerea şedinţei, cei din aparatul tehnic al Primăriei s-au gândit că ar fi frumos să le ceară celor în cauză acordul să fie numiţi Cetăţeni de Onoare  şi abia apoi să fie votaţi. Puţin a  fost să nu se întâmple invers! Şi, pentru că funcţionarii Primăriei aveau... alte treburi, o parte din sarcina lor a ajuns la colegul nostru Dan Cătălin Predescu, care făcuse câteva propuneri de Cetăţeni de Onoare, în numele asociaţiei jurnaliştilor de la "Viaţa liberă", "Danube Media Center". Nu-i bai, că omul nostru, cel care a iniţiat şi ţinut ani la rând rubrica "Gălăţeni care au uimit lumea", a încercat să se achite de sarcină cu sârg şi drag.

Problema care se pune e alta: cum îşi permit funcţionarii Primăriei să facă o treabă de o asemenea importanţă pe genunchi? Mai ales că titlurile de Cetăţean de Onoare se acordă celor mai aleşi dintre gălăţeni şi că e, până la urmă, o chestiune de bun simţ să nu anunţi omul cu mai puţin de 24 de ore că trebuie să vină la Gală.

Citit 3143 ori Ultima modificare Marți, 28 Noiembrie 2017 18:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.