Mariana Constandache

Mariana Constandache

COVID-19. Peste 11.000 de gălățeni, vaccinați cu doza unică

Sâmbătă, 31 Iulie 2021 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Pe 30 iulie 2021, în județul Galați, a fost raportată vaccinarea anti-SARS-CoV-2 a altor 491 persoane, 312 fiind beneficiare ale primei doze, iar 179 ale celei de rapel. Șase medici de familie au raportat imunizări în perioada de referință, pacienții care au ales această cale de vaccinare primind ser în doză unică.      Imunizările ultimelor 24 de ore au avut loc astfel: 149 (99 prima doză și 50 rapel) la centrul drive-thru, 39 (21 prima doză și 18 rapel) la Sala Sporturil ...

COVID-19. Crește numărul gălățenilor obligați să stea în casă

Sâmbătă, 31 Iulie 2021 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Doi gălățeni dintre cei testați în ultimele 24 de ore au fost confirmați cu COVID-19. Niciun bolnav nu a mai fost declarat vindecat, dar, în schimb, a crescut și mai mult numărul persoanelor aflate în carantină și izolare la domiciliu. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 401 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, doi au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infe ...

Unde sunt radarele în weekend

Sâmbătă, 31 Iulie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Sâmbătă, 31 iulie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Domnească, Tecuci și Calea Galați. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi și Umbrărești, pe DN 24D la Bălăbănești, iar pe DN 26, în localităţile Tulucești și Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Costache Negri.Duminică, 1 august 20 ...

Femeie bănuită de vrăjitorie, omorâtă cu o țeavă metalică

Vineri, 30 Iulie 2021 17:30 | Publicat în JURIDIC
Cumplita crimă s-a petrecut joi, 29 iulie 2021, într-o familie din comuna Ivești. Cel acuzat de omor este un bărbat care și-ar fi bănuit cumnata că îi făcea farmece. Pentru acest motiv i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu o țeavă metalică în zona capului, leziunile fiindu-i fatale femeii care nu a mai putut fi salvată. Individul a fost reținut la scurt timp de către polițiști, procurorii apreciind că există suficiente temeiuri pentru a-l reține 24 de ore. Vineri, 30 iulie ...

APEL UMANITAR. Un tânăr tetraplegic are nevoie de un scaun de 5.000 de lei pentru a putea fi deplasat

Vineri, 30 Iulie 2021 14:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Lucruri mărunte, cum ar fi ridicatul din pat, deplasarea dintr-o cameră în alta sau ieșitul afară, la soare, îi sunt prohibite unui tânăr cu dizabilități din județul Galați, lovit de o afecțiune cruntă, care îl încadrează în categoria cea mai gravă de handicap. Băiatul se află în grija unei fundații și suferă de tretraplegie ca efect al sechelelor unei encefalopatii infantile. Dependent în totalitate de îngrijire, ar avea nevoie de un scaun rulant cu care să poată fi ...

COVID-19. Peste 207.000 de doze, administrate în Galați

Vineri, 30 Iulie 2021 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Pe 29 iulie 2021, în județul Galați, a fost raportată vaccinarea anti-SARS-CoV-2 a altor 418 persoane, 254 fiind beneficiare ale primei doze, iar 164 ale celei de rapel. Zece medici de familie au raportat imunizări în perioada de referință, pacienții care au ales această cale de vaccinare primind ser în doză unică. Imunizările ultimelor 24 de ore au avut loc astfel: 102 (47 prima doză și 55 rapel) la centrul drive-thru, 79 (32 prima doză și 47 rapel)  la Sala Sporturilor, 57 ...

COVID-19. Încă doi gălățeni au fost confirmați

Vineri, 30 Iulie 2021 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Doi gălățeni dintre cei testați în ultimele 24 de ore au fost confirmați cu COVID-19. Alți doi bolnavi au fost declarați vindecați și a crescut numărul persoanelor aflate în carantină la domiciliu. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 520 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, doi au fost declarați purtători al virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel de 27.681. ...

Temperaturile toride pot fi înfrânte

Vineri, 30 Iulie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Canicula de peste 40 de grade Celsius la soare poate fi insuportabilă și pentru cei mai îndrăgostiți de căldură. Valorile ridicate, arșița și zăpușeala, aerul irespirabil mai ales la orele amiezii sunt greu de combătut, mai ales în aglomerările urbane, iar activitățile de zi cu zi pot fi serios afectate de vipie. De aceea, este important de știut că sunt tehnici prin care putem atenua efectele caniculei astfel încât căldura excesivă să nu ne facă rău. Specialiștii ne ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 30 Iulie 2021 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 30 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Portului și Brăilei. În județ, pe DN 25, autospecialele poliției vor fi prezente la Independența și Drăgănești, pe DN 24 D la Vârlezi, iar pe DN 26, la Foltești și Măstăcani. În nord, pe DE 581, circulați cu prudență pe raza localității Munteni, unde va fi, de asemenea prezent un radar. Echipajele rutiere vor monitoriza traficul și pe DJ 251, în localitățile Pechea și Ma ...

UPDATE. Incendiu puternic în Port (FOTO ȘI VIDEO)

Joi, 29 Iulie 2021 23:20 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE. O hală industrială a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, pe strada Portului din Galați. Pompierii au intervenit cu efective sporite pentru lichidarea incendiului, care degaja o cantitate mare de fum. La fața locului au fost direcționate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială de descarcerare grea și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Galați. Incendiul se pare că a fost declanșat de niște lucrări c ...
Pagina 371 din 1132