Costel Crângan

Costel Crângan

Galaţiul - locul trei pe ţară la legumicultori

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Campania de depunere a cererilor pentru acordarea subvenţiilor pentru legumicultură s-a dovedit un real succes în judeţul Galaţi. Au fost primite şi aprobate în plată nu mai puţin de 1.580 de dosare, ceea ce duce judeţul nostru pe un onorabil loc 3 pe ţară din acest punct de vedere. „De câteva zile am început şi plăţile. Suma pe care o vor primi legumicultorii gălăţeni este de peste 37 de miliarde de lei vechi”, ne-a declarat Profira Onode, director executiv adjunct al DA ...

Se stinge lumina şi la Prefectura Galaţi

Vineri, 27 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Prefectura Galaţi ne-a informat că se alătură campaniei „Ora Pământului”, care se va derula pe 28 martie 2009, zi în care oamenii de pe întreg mapamondul vor stinge lumina pentru o oră. Sâmbătă, începând cu ora 20.30, luminile exterioare şi interioare de la sediu vor fi stinse, Instituţia Prefectului din judeţul Galaţi participând astfel la cea mai amplă campanie de mediu din lume, lansată în 2007 la Sydney, şi care se doreşte a fi un semnal de alarmă împotriva înc ...

Autorităţile gălăţene au ignorat invitaţia de a participa la campania mondială „Ora Pământului”

Joi, 26 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 28 martie, de la ora 20,30, oamenii de pe întreg mapamondul vor stinge lumina timp de o oră, în cadrul  campaniei  „Ora Pământului” - organizată de World Wide Fund For Nature (WWF).După câte am fost informaţi de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, sunt aşteptaţi să participe la această campanie toţi cei care simt că pot contribui la salvarea planetei. Autorităţile din oraşul nostru nu şi-au arătat interesul de a participa la campanie, de ...

Andrei Lişinschi şi-a plătit datoria către Primărie

Joi, 26 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Omul de afaceri Andrei Lişinschi ne-a informat, miercuri, că şi-a plătit datoria către Primărie la care făcea referire, cu o zi înainte, primarul Dumitru Nicolae. „Firmele din grupul nostru şi-au achitat la vreme toate impozitele şi taxele, atât către bugetul de stat, cât şi către bugetul local. Dintr-o eroare, o plată de 20 de milioane de lei vechi către Primăria Galaţi nu fusese făcută, dar am rezolvat imediat problema. Este regretabil că suntem declaraţi datornici pri ...

Linia dublă – batjocorită pe strada Brăilei

Joi, 26 Martie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
În fiecare dimineaţă, în jurul orei 8,00, traficul devine infernal pe strada Brăilei. Şi cum aglomeraţia nu-i aglomeraţie dacă nu apar şi nişte „jmekeri”, circulaţia este zilnic blocată de cei care, la coborâre, virează spre stânga, pentru a intra către Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, cabinetele de avocatură, cele notariale sau alte afaceri din zonă. Singura mare problemă este că respectiva manevră este profund ilegală, deoarece maşinile care fac stânga trec peste ...

Mai multă motorină subvenţionată, pentru fermieri

Joi, 26 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi ne-a informat că Ministerul Agriculturii a urgentat aplicarea HG. nr.1626/2008 şi a Ordinului de ministru nr. 29/2009, privind acordarea sprijinului financiar prin subvenţionarea preţului motorinei utilizate la lucrările  de înfiinţare a culturilor agricole în anul 2009.Astfel, fermierii gălăţeni care au primit până pe 25 martie adeverinţe pentru motorina subvenţionată (cu 58 la sută din cuantumul s ...

Galaţiul - sedus şi abandonat

Miercuri, 25 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
* În anul 2001, autorităţile anunţau gălăţenilor realizarea unui super-terminal de pasageri la malul Dunării, care să fie puntea de legătură între UE şi estul Europei * După opt ani de la lansarea ideii, constatăm că n-avem nimic din cele promise * Doar un studiu de fezabilitate din 2004, o estimare a costurilor - 3,98 milioane de euro şi o proaspătă promisiune de finanţare * Interesant este că terminalul de la Galaţi era prevăzut în condiţiile de aderare a României la ...

Poluarea de la Schela a fost elucidată

Miercuri, 25 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Primarul comunei şi Prutul SA au fost amendaţi, iar vinovaţii vor curăţa zona în zilele următoare * Deşeurile conţin depăşiri mari ale valorilor maxim admise * Cea mai mare este la conţinutul de acizi graşi: de 917 ori! * După cum „Viaţa liberă” scria în urmă cu câteva săptămâni, în comuna Schela a fost identificată o poluare cu deşeuri provenind de la fabrica de ulei Prutul din Galaţi. În urma unei informaţii primite de la locuitorii comunei, comisarii Gărzii ...

Preţul gazelor - în anchetă

Miercuri, 25 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Comisia de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor va ancheta modul cum este format preţul gazelor, în urma numeroaselor acuzaţii apărute în presă pe această temă. În ultimele luni „Viaţa liberă” s-a numărat printre publicaţiile care a analizat în amănunt mecanismul preţului gazelor, concluzia noastră fiind aceea că firmele de distribuţie îşi fură fără jenă clienţii.Interesant este că iniţiatorul acestei anchete a fost chiar preşedintele Comisiei de cercet ...

Spamurile Raiffeisen continuă cu „succes”

Miercuri, 25 Martie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
În ultima vreme, tot mai mulţi gălăţeni se plâng că au căsuţele de e-mail bombardate de mesaje de la Raiffeisen Bank, prin care sunt anunţaţi că li s-a blocat contul şi li se cer nişte detalii. Printre care şi parola. Interesant este că marea majoritate a celor care au primit mesajul nu au şi nu au avut vreodată cont la amintita bancă.Din câte am aflat de la departamentul de comunicare al băncii, la mijloc este o tentativă de fraudă la scară mare. Nu banca trimite mesaje, ...
Pagina 51 din 64