Comisia de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaţilor va ancheta modul cum este format preţul gazelor, în urma numeroaselor acuzaţii apărute în presă pe această temă.
În ultimele luni „Viaţa liberă” s-a numărat printre publicaţiile care a analizat în amănunt mecanismul preţului gazelor, concluzia noastră fiind aceea că firmele de distribuţie îşi fură fără jenă clienţii.
Interesant este că iniţiatorul acestei anchete a fost chiar preşedintele Comisiei de cercetare a abuzurilor, care a strâns cele 100 de semnături de parlamentari necesare pentru demararea investigaţiei. Se bănuieşte că trecerea de la facturarea pe metru cub la cea pe puterea calorică a însemnat, de fapt, o scumpire a gazelor cu 25 la sută, pe seama unor şmecherii din condei. Asta se adaugă scumpirilor recunoscute oficial (de circa 24 la sută).
Gălăţenii care ne-au scris în ultima vreme pe tema preţului gazelor confirmă această bănuială: iarna trecută factura la gaze a fost cu circa 50 la sută mai mare decât în iarna precedentă, în condiţiile unui consum similar.