Din ce în ce mai des, primim fie la redacţie, fie direct de la gălăţeni, când suntem pe teren, sesizări privind găşti de adolescenţi care "beau, se droghează, fumează toate prostiile" în proximitatea blocurilor de locuinţe, până noaptea târziu, fără să poată fi descurajaţi. De cele mai multe ori, exasperaţi, locatarii cheamă poliţia, care vine, îi amendează şi îi trimite acasă, dar aceştia revin a doua zi şi o iau de la capăt.Până acum vreun an, oricui m-ar fi ...
Programele corect implementate ating dimensiuni transdisciplinare, de la anatomie, la psihologie, la sociologie, la istoria religiilor, la management emoțional
Prin educația sexuală, copiii învață cum funcționează propriul corp, cum să relaționeze cu alții, cum să își gestioneze emoțiile, cum să aibă o imagine de sine pozitivă. Află despre drepturile lor și învață cum să devină mai responsabili. Specialiștii consideră că prin educația sexuală se obțin o serie de r ...
Uneori, părintele se întreabă dacă comportamentul sexual al copilului este normal. Ar vrea să ofere copilului informații, dar nu prea multe. Înțelegerea dezvoltării psihosexuale poate produce confuzie și jenă atât din partea părintelui, cât și a copilului.
Studiile au arătat că există anumite stadii de dezvoltare ale sexualității pe care le atinge orice copil sănătos. Adulții pot avea diferite valori morale, dar există lucruri pe care ei ar trebui să le știe pentru a- ...