Fenomenul Hikikomori, apărut în Japonia, se extinde și în Europa și devine tot mai îngrijorător. Tot mai mulți adolescenți aleg izolarea completă în propria cameră. Refuză să meargă la școală, să aibă prieteni și viață socială. În Italia, specialiștii avertizează că numărul cazurilor a ajuns la aproximativ 200.000.
După cum scrie Agenția de Presă Mondenă, termenul Hikikomori descrie o formă extremă de retragere socială. Tinerii afectați se izolează aproape complet, petrecându-și viața între patru pereți și interacționând doar prin internet. În loc să iasă sau să participe la activități obișnuite, ei aleg un univers virtual, unde se simt mai puțin judecați și mai în siguranță.
Psihologul Marco Crepaldi, președintele asociației Hikikomori Italia, spune că fenomenul afectează în special băieții, în proporție de 8 din 10 cazuri. Totuși, nu există motive reale pentru care fetele ar fi mai protejate. Diferența se explică prin factori sociali și prin modul diferit în care adolescenții gestionează anxietatea și presiunile școlare.
Potrivit site-ului psihiatrie.org, termenul „Hikikomori” se traduce prin „a se trage înăuntru” sau „a fi închis”. A fost inventat de psihiatrul japonez Tamaki Saitō, în anii 1990. Hikikomori sunt indivizi, în general adulți tineri, care se retrag din societate pentru a duce o viață de izolare extremă. Aceștia evită situațiile sociale, părăsindu-și rareori locuințele și au o interacțiune minimă cu oamenii, inclusiv cu familiile lor.
Viața unui Hikikomori este caracterizată de singurătate și izolare. Zilele lor sunt adesea petrecute angajându-se în activități solitare, cum ar fi cititul, vizionarea la televizor, jocurile video sau navigarea pe internet. Este posibil să doarmă în timpul zilei și să rămână treji noaptea, pentru a evita și mai mult interacțiunea cu ceilalți.
Psihologul Marco Crepaldi a explicat pentru Corriere dela Sera cele trei faze ale „sindromului Hikikomori”, relatează G4Media.
Prima este ceea ce se numește pre-hikikomori. Băiatul sau fata merge adesea la școală cu dificultate, cu manifestări de nerăbdare și un refuz ocazional de a merge la ore. Apoi se retrage de la tot, de la sport, de la ieșirile cu prietenii. Riscul real este ca stresul legat de anxietatea de a fi judecat, de teama de confruntare cu colegii, să ducă la epuizare, la epuizarea energiilor nervoase și motivaționale care îl determină pe adolescent să continue, în ciuda dificultăților. Aici începe abandonul școlar.
Faza a doua este cea mai evidentă: copilul nu mai merge la școală. Deseori se fac greșeli în această fază: deconectarea internetului, presarea copilului să se întoarcă la școală cu amenințări. În schimb, este necesar să se evalueze împreună cu școala un plan didactic personalizat, care poate ajuta copilul să își găsească propria dimensiune, chiar și într-un spațiu care pare obositor, stresant, de multe ori și din cauza bullyingului sau a presiunii pentru note.
Stadiul trei este cel mai dramatic. Este cel în care alianța părinte - copil este ruptă. Tatăl și mama sunt tratați ca o sursă de anxietate socială comparabilă cu cea de care se fuge în societate. Apoi situația se înrăutățește.
Psihologul atrage atenția că intervenția corectă trebuie făcută devreme. Primele semne, cum ar fi refuzul de a merge la școală sau anxietatea vizibilă, nu trebuie ignorate. În locul măsurilor drastice, părinții ar trebui să caute soluții împreună cu profesorii. Un plan didactic adaptat, cu cerințe reduse și pași mai mici, poate ajuta copilul să revină treptat la ritmul normal. Important este ca adolescentul să nu perceapă școala ca pe o sursă de stres insurmontabil. În plus, sprijinul emoțional și comunicarea constantă sunt esențiale pentru a preveni izolarea totală.
