Toamna 2021 este marcată la Galați, din punctul de vedere al prezentării istoriei altfel, punctul focal al acestui spațiu jurnalistic, de apariția celui mai recent volum semnat de prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu, "O croazieră de la Viena la Constantinopole. Călători, spații, imagini, 1830-1860", carte apărută la Editura Humanitas şi disponibilă în librării de la jumătatea lunii octombrie. Lansată de curând, fizic, în cadrul Zilelor Bibliotecii "V.A. Urechia", precum şi ...

Gălățean acuzat de piraterie, prins la pescuit

Miercuri, 01 Iulie 2020 06:30 | Publicat în JURIDIC
Un gălățean a ajuns în arestul poliției la șase ani după ce, susțin omenii legii, ar fi comis un act de piraterie pe un vas de croazieră. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, ar fi reușit să se sustragă de atunci anchetei, deși pe numele său exista un mandat european de arestare, emis de o instanță de judecată. Autoritățile poate nu ar fi ajuns prea curând la gălățeanul S.A., dacă acesta nu ar fi cedat ispitei unei mici pasiuni: pescuitul. În timp ce dădea la pește, z ...
Primul vas de croazieră spărgător de gheaţă din lume, destinat explorării mărilor nordice, va fi construit cu tabla groasă navală livrată de combinatului ArcelorMittal Galaţi. Nava, ce va asigura condiţii de lux pentru 270 de pasageri, va avea 30.000 de tone şi o lungime de 150 metri, urmând să fie dată în folosinţă în 2021. Spărgătorul de gheaţă va purta numele unui celebru explorator al ţinuturilor polare – comandantul Jean-Baptiste Charcot – şi va fi operată de ...

Călătorii la Polul Sud

Duminică, 08 Octombrie 2017 09:30 | Publicat în TURISM
Capătul sudic al lumii, ultima bucată de uscat descoperită şi continent aproape inaccesibil până în secolul 20, Antarctica a devenit, pentru turiştii cutezători şi cu buget permisiv, destinaţia exotică prin definiţie. De mai bine de două decenii, turismul în Antarctica e în creştere constantă, atrăgând diverse stiluri de călători, oameni de toate vârstele şi naţionalităţile. Cutezătorii – cei care vor să aibă parte de o experienţă cât mai autentică – îşi ...

Turiştii străini vizibili în Galațiul invizibil | FOTO

Miercuri, 13 Septembrie 2017 00:03 | Publicat în Prima Pagina
Luni, în timp ce oraşul îşi conducea copiii spre şcoală, în port intra discret enorma navă de croazieră „Anesha” (135 metri lungime, patru punţi!), sub pavilion elveţian, care a adus până la Galaţi, de vreo cinci ori până acum, peste 150 de turişti străini de fiecare dată. Discret... Pe 10 august, o ratasem. Atunci am aflat măcar că nava obişnuia să acosteze la Giurgiuleşti, însă Prutul a scăzut şi, spre norocul nostru, vine aici. Apoi, turiştii pleacă în auto ...

Prima navă de croazieră, poate nu şi ultima, la Galaţi

Sâmbătă, 12 August 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Scriam ieri despre oprirea la Galaţi, în sfârşit, a unei nave de croazieră, una dintre uriaşele şi luxoasele adevărate hoteluri plutitoare. Norocul nostru a fost de fapt ghinionul fraţilor de peste Prut, dar am putea încerca să împărţim şansa şi să mai... stăm în calea turiştilor, măcar cât ţine seceta! Căci, paradoxal, nivelul mic al apelor face mereu necazuri navigaţiei libere normale, dar pe noi ne-a favorizat acum. Căci, din câte am aflat, nava "Anesha", sub pavil ...

O primă navă de croazieră a acostat la Galaţi

Vineri, 11 August 2017 00:01 | Publicat în Prima Pagina
Prima navă de croazieră străină a acostat ieri în Galaţi, iar un grup de turişti chiar a coborât la o bere, ne-a spus ing. Dănuţ Busuioc, care a avut şansa să vorbească cu câţiva. Un ospătar ne-a confirmat apoi că trecuseră turişti coborâţi de pe un vas mare. Bine că au  plecat la timp, să nu-i topească, la noi, căldura de prânz, pe ţărmul încins, neudat de maşinile Salubrităţii. Am aflat că nava a fost trasă (oficial, cu rezervare de la 7,00 la 16,00), la pont ...

Gălăţenii, în "croazieră" doar pe apa Sâmbetei

Marți, 25 Iulie 2017 00:04 | Publicat în ANCHETĂ
Deşi pentru cineva "din afară" pare de necrezut, în Galaţi - "capitala dunăreană a României" - sunt oameni care, în afară de traversările cu bacul, n-au avut niciodată ocazia să facă măcar o plimbare pe Dunăre. Deşi a fost pomenită adesea, "Operaţiunea Croaziera" rămâne mai mult… pe uscat. Asta pentru că, deşi Dunăre avem, ne mai trebuie şi capacitate de a o pune în valoare. Interes din partea gălăţenilor pentru organizarea de minicroaziere există. Dovadă, succes ...

Fără Dunăre la Galaţi

Luni, 24 Iulie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Străinii nu-s datori să ne viziteze oraşul: păi, ce ar fi unic (sau măcar rar) numai aici?  Cum nu avem un organism judeţean care să stabilească contacte cu agenţii de turism, oraşe înfrăţite, să ne facă reclamă, nu suntem decât vad de trecere între Deltă şi mănăstirile Moldovei. Pe bani europeni, la Zătun se ridicase o vilă pentru oameni de afaceri internaţionali care n-au călcat pe-acolo, încuiată, “vila lui Nea Nicu” de la Vlădeşti nu s-a transformat în tab ...
Propunerea Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu” privind organizarea unor plimbări pe Dunăre cu două nave istorice, de Ziua Marinei, a stârnit interesul autorităţilor brăilene. Spre deosebire de municipalitatea gălăţeană, care nu s-a sinchisit să formuleze un răspuns ONG-ului, Primăria Brăila a transmis deja un punct de vedere Asociaţiei „Galaţi, oraşul meu”. „Propunerea dumneavoastră este una destul de interesantă, însă trebuie să analizăm posibilitatea materializ ...
Pagina 1 din 2