Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" Nimic (nu)-i de aşteptat să se întâmpleîn această oprire, căreia i se spune viaţă pe pământ:nici rele, nici bune, nici pătrate, nici rotunde,chiar dacă tu eşti o sfântă... chiar dacă eu sunt un sfânt!Nimic (nu)-i de aşteptat să se piardăprintre alte cuvinte mai mult ori mai puţin uitate:nici aproapele, nici departele, nici vrăjmaşul,nici prietenul cel mai bun/scump dintre ne/vertebrate!Nimic (nu)-i de aşteptat,însă ...

Sigur că da! N-am cum să te uit! După câte mi-ai făcut, n-am voie să te scap din re/vedere! Am avut mare noroc, totuşi, că am reuşit să mă smulg din ghearele şi din mrejele tale devastatoare! Că, altfel, cine ştie în ce hal ajungeam! Vreau să cred că am ieşit aproape teafăr din încurcătura cu tine, că voi încerca să-mi aşez „faţada” la locul ei, voi declara/deschide recurs la indiferenţa ta, ca să nu-i spun nesimţire! Nişte în/juraţi părtinitori au considerat ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" Ai zis că plouă... şi-a-nceput să ningă,ai zis că ninge, dar s-a pus pe ploaie,oricum… (ai zis?!)... e vorba despre apă,oricum, la fel lumina se îndoaie:şi când loveşte oameni de zăpadă,şi când s-abate-ntr-o fântână plină,şi când se-mplântă-n aisberguri chioareşi-orice titanic scârţâie, se-nclină!oricum şi-oricând pe toate le scufundăindiferentă, zdravănă, fecundă!Nu, nu, nu, nu... nu sta, nu-ţi face gri ...

De fiecare dată, când ne întâlneam, aşa îmi spunea: "am un prieten care nu are nici un prieten!"... De fiecare dată, când nu ne întâlneam, tot la fel îl auzeam zicând. Sigur că da! Cred că şi el tot astfel gândea şi spunea şi scria despre mine. Şi cred că şi el "umbla" cu inima deschisă pentru prietenul lui. Şi ce inimă avea! Ce mare şi înaltă astă inimă a lui! Avea o mie şi una de camere inima lui! Zicea că în multe dintre ele nu a intrat niciodată! Zicea că a� ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Intră în rochia lungă şi hai să mergem la marginea lumii –în seara asta, călare pe veşnicie, vin secundele,ultimele secunde ale vremelniciei noastre călare pe iluzii –eu am să le prind, am să le opresc,iar tu, iubito, ia-le şi ascunde-leîn sufletul tău fără loc, fără timp, fără sfârşit,să fim amândoi o dată, măcar cât ţine flacăra unui chibrit! Iată, gata, suntem la marginea lumii, la marginea cealaltă ...

Pe strada Jiului, în imediata apropiere a bisericii ortodoxe cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, văd un cuplu omenesc lucrând de zor la măruntaiele unui motor. Când spun cuplu omenesc, mă refer la sistemul bărbat-femeie (mai bine zis mascul-femelă) iar nu la cuplul bielă-manivelă, deşi, la o privire atentă, ea are caracteristicile fizico-tactice ale barei articulate, care nu ştiu ce face cu o anumită mişcare din maţele limuzinei parcate ostentativ pe trotuar şi pe spaţi ...

Un bibic cititor vehement de Viaţă Liberă mă apelează şi-mi porunceşte să scriu despre Verde. Fiindcă, zice măria sa, e sătul de Uscat. De care Uscat? – îl întreb cu literă mare. De tot Uscatul pe care-l cultivă şi-l răspândeşte cest domn homo bezmeticus! – îmi răspunde cu iniţială verzală amicul vijelios. Are dreptate, este apărătorul verdelui crud şi continuu, cum ar zice Bacovia! – îmi zic...şi-l rog să cetească ziarul de mâine, adică de azi, cum ar veni ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" E sâmbătă – pe apa-i milenară/ se duc iertări, păcate, tot, tot, tot: bune şi rele, sacre şi profane,/ şi scurt, şi lung, şi laic, şi bigot! E sâmbătă – şi nu-i nici o scăpare/ din calea apei sale – hai s-o bem pe toată, într-o clipă, fără milă,/ să nu-i mai fim şi poftă şi cherem! E sâmbătă – vi-i sete? vi-i şi frică,/ vreţi şi păcate, însă vreţi şi rai – ştiţi că aiastă apă se re/varsă ...

În fiecare zi, ca într-un ritual sacru/magic respectat cu străşnicie, mă ia de mână şi mă duce Acolo. Drumul ne suportă cu bucurie greutatea şi şoaptele, mai ales ale ei. Drumul trece printre ultimii arbori schilodiţi şi trişti şi uitaţi ai civilizaţiei digitale. Drumul nu vrea să nu mai mergem pe el, nu vrea să nu ne mai ştie (zi de zi) de-a lungul ducerii şi întoarcerii sale nemişcate. Drumul acesta a devenit un „sine qua non”, un component al vieţii şi al morţii ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Făceam concurs de sărituri în râpă -cine rămânea întreg, primea biscuiţi şi flori -din când în când, o auzeam pe mama:ai să mori, făptaşule, ai să mori!Râpa era foarte adâncă... şi foarte mulţi copiivisau biscuiţi şi bomboane de lux -unii nu se mai duceau nici la şcoalăşi veneau (toată ziua) la concurs!Nu mai aveau răbdare să stea la rândşi săreau toţi, săreau de-a valma -de multe ori, răsărea mama pe m ...