Profesor din Dolj acuzat de abuzuri sexuale asupra unei eleve
Miercuri, 11 Decembrie 2024 12:02 | Publicat în EVENIMENT
Un profesor de istorie, de 37 de ani, din județul Dolj, este cercetat de poliție după ce ar fi avut relații intime cu o minoră de doar 15 ani.
Conform „Știrile pro tv”, se pare că acesta ar fi fost surpins în timp ce se afla la o întâlnire intimă cu minora în incinta unei grădinițe din apropierea școlii din comuna doljeană Desa. Imediat ce presupusele fapte ale bărbatului au ajuns la urechile sătenilor, aceștia au început să povestească și despre alte aventuri amoroas ...
Pe 16 decembrie, de la ora 18.00, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați va găzdui un spectacol deosebit, organizat de clasa de balet a Școlii de Arte din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Intitulat sugestiv „Ninge, ninge”, evenimentul aduce pe scenă 80 de copii talentați, care vor încânta publicul cu un program variat și emoționant.
Spectacolul include colinde de Crăciun, dansuri tradiționale și contemporane, toate sub coordonarea p ...
Emilia Savu - 65 de ani de viaţă, 10 ani de profesorat. Aniversare cu „puii” săi şi părinţii acestora
Vineri, 06 Decembrie 2024 17:00 | Publicat în Regional
Când eşti născut la început de decembrie, aşa cum este profesoara de canto/ muzică uşoară Emilia Savu, de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", aniversarea este un motiv bun pentru bilanţul unui an întreg
Pe 7 decembrie, Emilia Savu împlineşte 65 de ani de viaţă şi 10 ani de când predă muzică la Şcoala de Arte a Centrului Cultural "Dunărea de Jos" din Galaţi, după ce şi-a încheiat o lungă şi frumoasă carieră la Teatrul Muzical.În aceşti ani, a avut cursanţi de to ...
O profesoară din Galaţi, cea mai bună carte de management din România în 2023
Marți, 05 Noiembrie 2024 19:30 | Publicat în SOCIETATE
Cartea "Antreprenoriatul strategic", elaborată de prof. univ. dr. habil. Nicoleta Cristache, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galați, și prof. univ. dr. habil. Marian Năstase, de la Academia de Studii Economice din București, a primit Premiul Societății Academice de Management din România pentru cea mai bună carte de management publicată în anul 2023. Ceremonia decernării premiului a avut loc cu ocazia celei de-a 18-a ...
A plecat dintre noi profesorul și publicistul Gheorghe Frătiță
Marți, 29 Octombrie 2024 16:07 | Publicat în Regional
Personalitate marcantă a învățământului iveștean și reprezentant de seamă al comunității, profesorul și publicistul Gheorghe Frătiță s-a stins din viață luni, 28 octombrie 2024
Potrivit Serviciului Referințe din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”, Gheorghe Frătiță s-a născut pe 4 februarie 1945, în comuna Ivești, județul Galați. Absolvent al Facultății de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, a călăuzit generații întregi de ...
O provocare a societății contemporane, care apasă pe sufletul părinților ca o piatră de moară este cea a meditațiilor. Aproape nu este familie cu copii la școală care să nu fi apelat măcar pentru o perioadă la serviciile particulare ale unui cadru didactic pentru a lucra acasă, după programul școlar, cu școlarii din dotare. Pot să spun chiar că, în cercurile de prieteni cu copii, problema meditațiilor a ajuns subiect de discuție și la întâlnirile de socializare ale adul ...
Profesoara Eliza Narcisa Peneoașu Niță le va cânta și le va preda îngerilor
Vineri, 18 Octombrie 2024 15:08 | Publicat în EVENIMENT
Este din nou doliu în învățământul gălățean. Elevi, profesori și părinți deplâng plecarea spre o altă lume a profesoarei Eliza Narcisa Peneoașu Niță (56 de ani), cadru didactic la Școala Gimnazială ”M. Sadoveanu” Galați (Școala Nr. 11). Imediat după anunțarea tristei vești, mesajele de condoleanțe au umplut paginile site-urilor de socializare, iar foști și actuali elevi ai Elizei Narcisa Peneoașu Niță vorbesc despre devotamentul, dragostea pentru profesie și pe ...
Un profesor paradisiac. Pledoarie (indirectă) pentru „o inimă gânditoare” de dascăl
Sâmbătă, 05 Octombrie 2024 12:00 | Publicat în CULTURA
Teodor Parapiru, Amintiri de la catedră, Ed. Senior, Călărași, 2024
Arthur C. Clarke are un roman care pe mine m-a încântat la vremea lecturii sale, cu un titlu care m-a intrigat un timp, până ce am început să deslușesc morala lui, citind capitol după capitol. Este romanul „Sfârșitul copilăriei”, în care este vorba despre… intrarea în adolescență a omenirii, după contactul cu o civilizație extraterestră. S-ar putea întâmpla aceasta sau ne-am putea imagina aceas ...
Profesorul gălățean Bogdan Ciucă a primit medalia “Dimitrie Cantemir”, cea mai înaltă distincție academică din Republica Moldova
Joi, 26 Septembrie 2024 07:17 | Publicat în Regional
Academia de Științe a Moldovei (AȘM) i-a conferit notarului Bogdan Ciucă, profesor la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, medalia „Dimitrie Cantemir”, cea mai prestigioasă distincție academică a acestui for științific, pentru contribuții remarcabile la promovarea cooperării științifice între cercetătorii din România și Republica Moldova, precum și pentru rezultatele de excelență obținute în cercetările științifice fundamentale și aplicative.
"Am avut ...
Fostul profesor de la SNSPA Alfred Bulai, acuzat de abuzuri sexuale, a fost reținut
Miercuri, 04 Septembrie 2024 16:13 | Publicat în JURIDIC
Sociologul Alfred Bulai a fost reținut, după ce a fost audiat timp de câteva ore, miercuri, pentru prima dată de la declanșarea anchetei pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Ancheta a fost declanșată în urma investigației Snoop care a dezvăluit abuzuri sexuale ale profesorului de la SNSPA asupra unor studente.
Conform reprezentanților Parchetului Sectorului 1, citați de Hotnews.ro, la finalul celor peste trei ore de audieri la Secția de Poli ...