Nu mai puțin de 15 incendii, majoritatea la locuințe, aproape 150 de intervenții ale echipajelor SMURD și accidente rutiere din care au rezultat mai multe victime omenești decât vehicule avariate este bilanțul primei săptămâni de foc bifate de pompierii gălățeni, în zilele în care cei mai mulți oameni s-au bucurat de minivacanță. În intervalul 1-7 ianuarie 2025, cei o sută de pompieri mobilizați zilnic pentru a face față situațiilor de urgență nu avut liniște, având d ...
Cadrele didactice vor beneficia în continuare de decontarea navetei
Vineri, 10 Ianuarie 2025 08:00 | Publicat în Regional
Veste bună pentru profesori. Aceștia pot răsufla ușurați, după ce Ordonanța „Trenuleț” a alimentat zvonul conform căruia naveta cadrelor didactice nu va mai fi decontată începând cu luna ianuarie 2025.
După ce au apărut tot felul de discuții pe rețele de socializare și pe grupurile de profesori din țară, se pare că luminița de la capătul tunelului există, cel puţin pentru moment. Atât reprezentanții sindicatelor din învățământ, cât și reprezentanții Inspect ...
„Facem un bilet comun la loto și-l repetăm până câștigăm”
Joi, 09 Ianuarie 2025 20:35 | Publicat în TV MANIA
* Nostalgii păcătoase. Cum altfel să numesc revenirea la emisiunea „Un show păcătos”, de pe Antena Stars, a unor „personaje” care adunau audiență acum zece ani. De pildă, Stelian Ogică. Desigur, și eu cred că anonimatul i se potrivește mult mai bine, dar cine-s eu să-mi dau cu părerea?! Însă nu mi-am putut abține amuzamentul când l-am auzit din nou pe Ogică propunând "strategii" pentru a da lovitura la Loto 6/49: „Strâng o echipă de jucători de loto, punem fiecar ...
Se apropie startul reluării antrenamentelor şi pentru echipele din cel de-al treilea eşalon de fotbal. Formaţia Unirea Braniştea şi-a programat acest debut la mijlocul săptămânii viitoare - joi, 16 ianuarie. Antrenamentele vor avea loc la Galaţi, în primele zece zile, după care urmează un cantonament la Vatra Dornei. Până la debutul jocurilor oficiale, brăniştenii au programate şapte meciuri de verificare, printre partenere aflându-se juniorii de 19 ani de la Oţelul, CSM Foc ...
Pe 1 ianuarie 2025, la ora 00,00, România și Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline în "Spaţiul Schengen".
De ce Schengen? Care e originea numelui acestui acord, care permite libera circulație a cetățenilor statelor membre? Pare un cuvânt de origine germanică și chiar este. Explicația este mult mai simplă decât pare.Dacă ai fi cetățean luxemburghez, spre exemplu, ai ști cu exactitate, pentru că... Schenghen este de fapt numele unui mic sat din Luxemburg, cu supr ...
Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile
Vineri, 10 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
În perioada 10-13 ianuarie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Domnească, între strada Nicolae Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire, strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; strada Gheorghe Doja, între strada Nae ...
ADEVĂRUL dintr-o POVESTE (la mormântul uitaţilor din totdeauna)
Luni, 13 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"(!) şi ieri, şi-alaltăieri – demult, demult –mă aflu-ntr-o răscruce, CA-N POVESTE,şi stau aşa, n-am încotro, nu ştiupe care drum se află CINE ESTE (!)(!) pe care să apuc? – mă tot întreb –căci toate sunt la fel, şi fiecaree lung, e scurt, misterios, ne/drept –mă-nlănţuie această întrebare,dar nimeni nu s-arată – dincotro? –să-mi dea răspuns, lumină, dezlegare (!)(!) măcar un ochi din cer sau din tartar, ...
Vastul și caraimanul. Codul secret al hoților
Joi, 09 Ianuarie 2025 11:00 | Publicat în Campanii VLG
O expresie pe care cu siguranță am auzit-o cu toții, la un moment dat, este "a băga vastul în caraiman".Vast, caraiman... Aparent, nu ar exista nicio conexiune între cele două cuvinte. Expresia însă există și se pare că e o combinație de cuvinte care provin din limbile rromani și rusă.În limba romani (rromani) - limba sau grupul de dialecte utilizate de romi - cuvântul (substantivul) "vast" semnifică mână, pumn sau palmă. În acelaşi timp, în limba română există su ...
Ieri am scris o poezie,/ azi am șters-o./ Ce gol frumos a rămas!// Doar poezia poate să fie și să nu fie/ acolo unde nimic nu este./ Doar poezia rămâne mereu/ acolo unde a fost odată.// Ieri erai în brațele mele,/ astăzi m-ai părăsit./ Un gol adânc a rămas/ și nimic nu-l mai poate umple/ fiindcă tu nu poți fi acolo unde nu mai ești,/ iar poezia nu pătrunde acolo/ pe unde cândva ai trecut.// Scriu o poezie și ea se adună tremurând/ în jurul hăului lăsat de tine.// Poez ...
Primul caz confirmat în România de îmbolnăvire cu virusul HMPV din China
Miercuri, 08 Ianuarie 2025 21:33 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri a fost confirmat în România primul caz de îmbolnăvire cu noul virus care se răspândește masiv în China, metapneumovirusul uman (HMPV), un virus respirator care provoacă simptome similare răcelii și gripei. Deși boala are de obicei simptome ușoare, poate duce la complicații severe, cum ar fi pneumonia, în special la sugari, vârstnici și cei cu un sistem imunitar slăbit.
„Azi a fost confirmat primul diagnostic de HMPV la un pacient din Bihor, în urma analizelor făc ...