* Din motive greu de explicat în cuvinte omenești, știrea că domnul rector al Universității din Timișoara a pățit un necaz mi-a ajuns la urechi și ochi cu întârziere. E regretabil, dar nu mai regretabil decât ce-a pățit omul acesta, că altfel nu pot să-l cataloghez.
Marilen Pirtea, după unii Pîrtea, după alții Pîrțea, a fost călcat de hoți, cum se spune limbajul locativ prozaic. Concret, hoții au spart una dintre casele rectorului de la Timișoara, ocazie cu care am aflat că Marilen este și parlamentar PNL și consilier onorofic al lui Bolojan. Cu alte cuvinte, trei necazuri nu vin mereu singure. Problema cu vila lui Marilen este că nu apare în declarațiile sale de avere. De ce casa rectorului Marilen nu apare în declarația de avere? Experții în zăpăceli antropologice și afecțiuni sufletești pricinuite de stările anxios-depresive spun că Marilen Pirtea (după unii Pîrțea sau Pîrtea) a uitat să-și treacă vila în declarația de avere. De ce-a uitat? Pentru că uitarea și amnezia fac parte din paleta de efecte nefaste ale stării sufletești precare pricinuite de faptul că Marilen este un pic EMO. Cum adică EMO?! Păi, Marilen este pasionat de EMOBILIARE. Închei acest periplu bănățean cu precizarea că această știre este una dintre știrile cu cel mai mare succes de casă din ianuarie, cum spun cinefilii de modă veche.
* Acțiunea următoarei tărășenii se petrece în cartierul din Galați în care trăiesc cu deplina convingere că numai cine nu trăiește nu greșește.
E miercuri, dar nu numai pentru asta m-am dus la afrozar. Eram negru de supărare, ca atare aveam nevoie de sare de Himalaya pentru a pune ceva pe hrană. Intru, salut, cer o pungă de sare și îi întind doamnei o bancnotă de 200 de lei.
- Nu aveți mărunți?
- Nu am, îmi pare rău...
- Aha, voiați să schimbați banii, de fapt...
Așa am ajuns să-i comunic doamnei politicoase de la tejghea fidelitatea mea de nezdruncinat față de afrozarul respectiv și că abia aștept să nu mai cumpăr de acolo.
Am bodogănit. Nu mai știu ce, pentru că eram aidoma unui practicant de voodoo aflat la început de drum: am înțepat-o cu vorba ascuțită, dar umană, fără să știu că păpușea nu-și merită alintul ludick.
După puseul de client indignat, am ieșit. Bodogănind. Semn că, din când în când, fără să-mi propun, miercurea vorbesc singur despre viața sexuală de apoi și țigara electronică de după.
