A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată... o prea frumoasă vacanţă, care a trecut ca un accelerat printr-o haltă părăsită, studenţii rămânând să numere, cu regret, vagoanele, adică zilele care îi mai despart de temuta sesiune. Perioadă în care fiecare tânăr află valoarea timpului! E binecunoscută şi arhiuzitată vorba studentului "de mâine mă apuc de învăţat!" sau măcar de citit cursurile, de conspectat, de parcurs bibliografia, de întocmit portofoliile. Iar acest "mâine" e extrem de flexibil şi se tot mută de colo-colo, până ajunge fix în prag de examen. Abia atunci se aliniază regretele şi se trezeşte conştiinţa: constaţi că ai zeci de cursuri pe birou şi că timpul trece, culmea, la fel de repede ca în perioada lui dolce far niente. Atunci te îmbărbătezi, încerci să îţi spui că vei reuşi, că doar nu eşti tu primul student din lumea asta care a început să înveţe pentru sesiune... ceva mai târziu. Şi te apuci, în sfârşit de citit, ajutându-te de suplimente pentru memorie, kilograme de cafea şi ligheane cu apă rece. Nopţile pierdute te fac să regreţi confortul în care ai zăcut până acum, dar timpul e greu de dat înapoi. Înfiorătoare acele dimineţi din timpul sesiunii, nu-i aşa? Când te trezeşti înaintea alarmei, deşi ai aţipit doar două ore, cu un gol în stomac, de cele mai multe ori cauza golului de informaţii din creier... Te simţi de parcă sesiunea ar fi, poate pe bună dreptate, acel zmeu care încercă să te răpună, să îţi dea o lecţie. Sau măcar să schimbe cursul basmului în care ai trăit până acum, când plimbările pe faleză erau relaxante, când mâncarea avea un gust extraordinar şi când erai la zi cu serialul preferat. Noi, studenţii, am putea fi priviţi ca o proiecţie contemporană a novicelui din basme, eroul care trebuie să treacă prin mai multe probe pentru a deveni învingător. Novice (măcar unul în cele ale învăţatului), care trebuie să asculte de zâna cea bună (profesorii, părinţii) şi să lase alte preocupări. Avem chiar şi ajutoare: colegii care ne mai dau cursurile şi, desigur, eterna substanţă dătătoare de viaţă şi neuroni: cofeina. În funcţie de înzestrarea personală cu voinţă şi putere de muncă, Prâslea va reuşi sau nu să îşi păstreze bursa. Sau măcar să fie integralist şi să obţină o mărire, mai spre primăvară. Ca răsplată, eroul se va bucura de o nouă binemeritată vacanţă, în care va avea visuri, nu coşmaruri, cu eventualele subiecte de la restanţe, o vacanţă în care, cel mai probabil, va reveni la vechile obiceiuri, pentru ca, în al doilea semestru, să reia fără regret acelaşi drum al amânărilor, sperând că balaurul din vară va fi mai... anemic. Hai, baftă în sesiune!
StreSiunea - un basm contemporan Scris de Teodora Petrea, anul II, Jurnalism
Mai multe din această categorie:
