Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
5 comentarii

Despre Daria Hărăbor de la Şcoala Nr. 29 am mai scris în urmă cu trei ani, când era în clasa a V-a şi se calificase la trei discipline la faza naţională a olimpiadelor. De atunci, an de an, s-a aflat printre cei mai buni elevi din judeţ la română, matematică, informatică sau fizică. Acum a reuşit să fie selectată în lotul care va reprezenta România la faza internaţională a Olimpiadei de Astrofizică.

 "A fost destul de obositor. Am avut aproape 17 ore de teste în numai cinci zile, după un drum obositor. E destul de greu pentru un elev de clasa a VIII-a să se concentreze şi să dea ce-i mai bun la probe de câte patru ore, două zile la rând", recunoaşte ea.
Dar, pe terenul olimpiadelor, Daria a ajuns să se mişte cu dezinvoltura alergătorilor de cursă lungă. Deşi a concurat cu alţi elevi care studiază Astrofizică de mai mult timp, experienţa acumulată în concursuri, cunoştinţele din domenii variate pe care le deţine, rezistenţa la stres şi capacitatea de concentrare şi-au spus cuvântul, propulsând-o în vârf. Studiază această disciplină doar de un semestru, dar a reuşit să recupereze şi datorită ambiţiei de a trece peste toate obstacolele, care nu o sperie, ci doar o întărâtă. Întreb ce o mână în luptă, să muncească cât trei elevi la  un loc. Pentru că şi anul acesta, după calificarea la Internaţionala de Astrofizică vrea să-şi măsoare puterile şi la judeţenele de fizică, matematică şi română.
"Când se face premierea la sfârşit de an şi mi se strigă numele pentru a primi diplomele de la toate aceste concursuri e momentul în care sunt fericită că dirigintele, colegii, profesorii şi părinţii mei sunt mândri de mine. Aş munci oricât pentru clipa aceea de glorie. Te simţi împlinit, fericit şi parcă ai garanţia unui viitor clar şi frumos în faţă", vine răspunsul ei simplu.
Deşi străluceşte şi-i place să înveţe la toate obiectele (are numai medii de zece), Astrofizica i s-a părut cea mai complexă şi i s-a lipit de suflet şi pentru că, nefiind disciplină obligatorie, a scăpat de presiunea notelor, lăsând-o să-şi etaleze cu lejeritate toate cunoştinţele şi toate calităţile căpătate în lupta de a fi printre cei mai buni. "Când am venit la Clubul de Astrofizică, credeam că voi învăţa doar despre constelaţii. Am descoperit ceva nou, deşi foarte greu. Mi-am dorit să înţeleg, am muncit pentru asta şi a meritat: am descoperit un orizont foarte frumos", spune Daria.
Un asemenea copil e onest cu el însuşi, când spune că încă nu ştie ce cale va urma mai târziu, pentru că, având atâtea porţi deschise în faţă, e greu să facă acum o alegere. Merge cu paşi mici spre culmi înalte şi, deocamdată, ştie că va da admitere la CNVA.

O echipă din categoria profesorilor fabuloşi

E clar că nu ar fi ajuns atât de departe, dacă în spatele eforturilor ei nu s-ar fi aflat îndrumarea unor profesori dăruiţi, mai spune Daria: "Doamna profesoară ne-a pus la dispoziţie o carte în format electronic, realizată de dumneaei, cu teorie şi probleme, care a fost exact ceea ce a trebuit să facem pentru a avea rezultate frumoase la olimpiadă. Suntem patru elevi din aceeaşi şcoală care ne-am întors cu premii de la faza naţională, colegii mei Fabrizzio Jiglău, Ionuţ Dobrin şi Maria Bejan au luat punctaje foarte mari".
Profesoara Lucia Popa nu are pentru prima dată elevi calificaţi la Internaţionala de Astrofizică şi, deşi nu le mai ştie numărul, are o mulţime de elevi cu premii la nivel naţional, pentru că, în toate şcolile în care a predat i-a "molipsit" pe învăţăcei cu drag de constelaţii  şi de Univers. "La  Şcoala 29 predau de anul acesta, dar Clubul de Astrofizică îl fac împreună cu colega mea Valeria Seciu de ani buni. Suntem o echipă, aplicăm o metodă modernă,  amândouă facem o strategie şi-i "încolţim" pe copii", glumeşte dăscăliţa. Secretul echipei e simplu şi totodată complicat: pasiune şi multă, multă muncă. Poleite cu o atitudine relaxată pentru că se mizează pe acele rezultate bune care vin din inima elevilor. "Deşi predăm lucruri complicate, care nu se cer în programă şi-i chemăm pe elevi în afara orelor de  curs, am ţinut să facem din toată această poveste un hobby, nu ceva rigid. Elevilor  trebuiesă le placă întâi şi apoi să se pună pe învăţat, aşa vin rezultatele frumoase", ne dezvăluie Lucia Popa secretul "reţetei" pentru olimpici, aplicată cu succes de echipa pe care o face cu Valeria Seciu, ambele fiind secondate şi de muzeograful Ovidiu Tercu, de la Observatorul  Astronomic din Galaţi.   

Citit 25807 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2018 20:27

5 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.