IMPORTANT | Specializare nouă la Universitatea “Dunărea de Jos”

IMPORTANT | Specializare nouă la Universitatea “Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Facultatea de Ştiinţe şi Mediu de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie, le propune tinerilor care vor da admitere în toamna acestui an o specializare nouă, cerută pe piaţa muncii: este vorba de Fizică medicală, program de licenţă în limba română.

La întocmirea planului de învăţământ pentru Fizică medicală s-a avut în vedere ca viitorii absolvenţi ai acestei specializări să aibă o pregătire de baza în domeniul Fizicii, pe care să se grefeze cunoştinţe suplimentare, legate de metode de diagnosticare şi tratament a diferitelor afecţiuni ale organismului uman: tratamentul cancerului folosind radiaţii ionizate, diagnosticarea bolnavilor folosind radiaţiile X, ultrasunete şi rezonanţă magnetică nucleară (RMN), procedee radiologice de diagnostic în medicina nucleară, investigaţii bioelectrice ale creierului şi ale inimii (EEG, ECG), dar şi scanarea cu surse magnetice a creierului, termografia şi chirurgia cu laser. “Specializarea vine în întâmpinarea unei situaţii din UE, care va fi obligatorie şi în România: toate posturile din unităţile sanitare legate de investigaţiile clinice şi tratament, care implică lucrul cu aparatură de imagistică sau cu radiaţii nucleare, sunt ocupate doar de specialişti care posedă o diplomă de licenţă în Fizică medicală sau o specializare înrudită”, a precizat prof. univ. dr. fiz. Luminiţa Moraru, de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu.

Pentru activitatea didactică şi de cercetare, Facultatea a încheiat convenţii de colaborare cu centre medicale de tratament şi imagistică dotate cu aparatura modernă. Astfel, studenţii vor face practică la Spitalul clinic de urgenţă pentru copii ”Sf. Ioan” Galaţi, Spitalul General "Căi Ferate”, Centrul de diagnostic REMENIX şi Cabinet medical ecografie ALCHED. Cei care vor termina această specializare se vor putea angaja ca fizician medical, asistent de cercetare în fizică, fizician sau profesor în învăţământul gimnazial. Admiterea din toamnă va presupune evaluarea cunoştinţelor liceenilor sub forma unui test grilă la una dintre disciplinele: algebră (clasa a IX-a, a X-a şi a XI-a); fizică-capitolul de Mecanică; fizică - capitolul de Electricitate-Producerea şi utilizarea curentului continuu sau biologie (clasa a IX-a şi a X-a).

Citit 6909 ori Ultima modificare Marți, 13 Martie 2018 01:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.