ADMITERE Universitatea Dunărea de Jos Galați | Mai sunt disponibile 323 de locuri la buget şi 980 cu taxă

ADMITERE Universitatea Dunărea de Jos Galați | Mai sunt disponibile 323 de locuri la buget şi 980 cu taxă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pentru ultima etapă din cea de-a doua sesiune de admitere la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, cea pe bază de dosar, la toate facultăţile mai sunt disponibile, în total, 323 locuri la buget şi 980 de locuri cu taxă. Cele mai multe locuri libere bugetate sunt la SIA, la Ingineria produselor alimentare (84 de locuri), Inginerie (65 de locuri) şi Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică (54 de locuri). Alte facultăţi care îşi aşteaptă studenţii sunt: Facultatea de Inginerie și Agronomie Brăila - 54 de locuri la buget, 52 de locuri cu taxă, Facultatea de Litere - 26 de locuri la buget, 167 de locuri cu taxă, Facultatea de Științe și Mediu - 20 de locuri la buget, 38 de locuri cu taxă, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie - 7 locuri la buget, 107 locuri cu taxă, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor - 5 locuri la buget, 168 de locuri cu taxă; Facultatea de Arte - 8 locuri la buget, 27 locuri cu taxă. Specializările care s-au ocupat integral sunt: Ingineria autovehiculelor, Calculatoare şi tehnologia informaţiei şi Kinetoterapie. Doar locuri la taxă mai sunt la: Facultatea de Arhitectură Navală (3 locuri), Facultatea de Educație Fizică şi Sport (42 de locuri), Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice (24 de locuri).

Înscrierile pentru ultima etapă a sesiunii august-septembrie 2018 continuă până pe 15 septembrie, zilnic, de luni până vineri, între orele 9,00-14,00, la sediul central al Universităţii, din strada Domnească nr. 47, urmând ca pe 17 septembrie să aibă loc afişarea rezultatelor. Candidaţii înscrişi la facultăţile unde se susţin probe eliminatorii (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Arte) se vor prezenta la aceste probe pe 16 septembrie.

Citit 1566 ori Ultima modificare Luni, 03 Septembrie 2018 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.