Dialog şi cooperare interuniversitară în Tunisia

Dialog şi cooperare interuniversitară în Tunisia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Conducerea Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi a răspuns invitaţiei Consiliului Naţional al Rectorilor de a participa, alături de reprezentanţi din alte 16 universităţi din România, la evenimentul interuniversitar româno-tunisian "Campus Roumanie", care s-a desfăşurat zilele acestea la Tunis. Din partea instituţiei de învăţământ superior gălăţene au participat rectorul Gabriel Iulian Bîrsan, prorectorul Cezar Bichescu şi directorul DFCTT, Silvius Stanciu.

"Având în vedere faptul că numărul studenţilor tunisieni care învaţă în România se apropie de 2.000, s-a luat decizia promovării ofertei educaţionale chiar la ei în ţară. În cadrul Forumului s-au făcut prezentări, s-au identificat posibilităţi concrete de cooperare şi s-au încheiat parteneriate cu cele şapte universităţi de stat din Tunisia, în vederea schimbului de studenţi şi cadre didactice. Am avut întâlniri cu ministrul Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice, cu care am semnat un memorandum privind recunoaşterea diplomelor şi am stabilit un număr de 200 de burse pe care statul român le poate acorda tinerilor tunisieni", a declarat prorectorul Cezar Bichescu.

Universitatea "Dunărea de Jos" speră să atragă studenţi străini pentru programul de Arhitectură Navală, care e unic în ţară, pentru Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, dar şi pentru toate programele cu predare în limba engleză de la celelalte facultăţi.

La Forumul universităţilor au participat reprezentanţi din 17 universităţi româneşti, din centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Arad şi Alba-Iulia.

Citit 1098 ori Ultima modificare Luni, 22 Octombrie 2018 19:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.