Elevii din 17 şcoli din Galaţi îngheaţă în bănci

Elevii din 17 şcoli din Galaţi îngheaţă în bănci
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Părinţii elevilor de la mai multe şcoli ne-au semnalat la redacţie că este foarte frig în clase, lucrările de racordare la reţeaua de gaz nefiind finalizate. De la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, am aflat că în această situaţie se află nu mai puţin de 17 unităţi de învăţământ, mai multe decât în urmă cu două săptămâni.

Cum vremea s-a răcit simţitor afară, mii de elevi din 17 unităţi de învăţământ din Galaţi tremură în şcoli, întrucât, deşi au centrale noi, lucrările nu au fost terminate nici până acum. "Avem 17 şcoli şi licee în situaţia aceasta. Deşi Primăria şi-a terminat treaba, sunt probleme la racordarea centralelor la gaze, care nu ştim când se vor rezolva. Am discutat cu directorii acestor unităţi de învăţământ şi le-am sugerat să scurteze durata orelor şi a pauzelor, până se va rezolva situaţia", ne-a declarat inspectoarea generală, Mioara Enache.

Dacă la sfârşitul lui octombrie, Primăria declara că sunt doar 13 şcoli în această situaţie, acum sunt 17. În plus, tot atunci, Primăria declara că, la începutul lui noiembrie, toate unităţile de învăţământ din municipiu vor avea căldură. La şedinţa de consiliu local au precizat că acest lucru se va întâmpla până cel târziu pe 15 noiembrie, cu două săptămâni mai târziu decât ar fi fost normal ca lucrările să fie gata, întrucât cam tot de atâta timp temperatura de peste noapte a scăzut sub zece grade, apropiindu-se uneori de zero grade.

Cele 17 şcoli şi licee unde se tremură de frig în bănci sunt Şcolile 18, 38, 25, 33, 24, 16, 10, 17, 40, 42, 3, 22, Colegiul  Naţional "Mihail Kogălniceanu", Colegiul Naţional "C. Negri", Liceul Tehnologic "Traian Vuia" (Auto), Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" (Metalurgic) şi Liceul  CFR.

Informaţii contradictorii

Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi, singura unitate de învăţământ la care, ieri, se lucra la branşamentul de gaze era Colegiul Naţional "Costache Negri". În rest, municipalitatea susţine că toate investiţiile şi lucrările privind instalarea centralelor termice şi înlocuirea caloriferelor, care cădeau în sarcina sa, au fost realizate şi că, până la finele acestei săptămâni, toate şcolile vor putea avea căldură în clase.

Deşi am încercat să obţinem şi de la Engie România o poziţie oficială despre această situaţie şi despre perioada estimativă în care instituţiile de învăţământ vor fi racordate la  gaze, reprezentanţii companiei nu ne-au putut oferi detalii în cursul zilei de ieri, dar ne-au promis că le vor trimite imediat ce le vor deţine. Prin urmare, vom reveni asupra subiectului, mai ales că până la sfârşitul săptămânii se anunţă temperaturi sub zero grade.

Citit 18456 ori Ultima modificare Joi, 15 Noiembrie 2018 00:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.