PROTEST | Consiliul Elevilor îşi îndeamnă colegii să dea foaia goală la simularea Evaluării

PROTEST | Consiliul Elevilor îşi îndeamnă colegii să dea foaia goală la simularea Evaluării
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, îndeamnă elevii claselor a VII-a și a VIII-a care, începând de astăzi, susţin simularea la Evaluarea Naţională 2019 să nu scrie nimic şi să dea foaia goală în semn de protest.

Iată cum sună comunicatul structurii reprezentative a elevilor: „Metodele de evaluare din sistemul nostru de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale. De aceea, dar şi pentru a responsabiliza toţi decidenţii care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naţionale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generaţie de sacrificiu, o generaţie de cobai ai Ministerului Educaţiei Naţionale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtaşi la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc.

Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competenţele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experienţele noastre de învăţare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest faţă de învățământul românesc. 

Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluția în educaţie: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, eşti îndreptăţit să ieşi din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonaţi, iar noi, deşi suntem beneficiarii direcţi ai educaţiei, nu am fost consultaţi. Mai mult decât atât, suntem constrânși să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învăţământ românesc. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competenţele noastre, nici mai puţin stresaţi la gândul că ne aşteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene şi evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm", se arată în comunicat.

Citit 2207 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Martie 2019 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.