Proiect generos pentru liceenii de la Radu Negru. Gratuit, pregătire pentru Bacalaureat, masă caldă şi excursii

Proiect generos pentru liceenii de la Radu Negru. Gratuit, pregătire pentru Bacalaureat, masă caldă şi excursii
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Liceul Tehnologic "Radu Negru” Galaţi este beneficiarul unui grant mare, în valoare de 686.326 lei, în cadrul Proiectul privind Învăţământul Secundar (ROSE) pentru implementarea subproiectului P.O.T. la Radu Negru” -  "Potenţial, oportunitate, tenacitate la Radu Negru”, în perioada iunie 2017-iunie 2021.

Prin acest proiect, care vizează anual 250 de elevi, se urmăreşte realizarea unui program de activităţi  în scopul scăderii ratei de părăsire timpurie a şcolii, dar şi consiliere pentru îmbunătăţirea procentului de promovare în timpul anilor de şcoală, dar şi la examenul de bacalaureat, unde se urmăreşte creşterea procentului celor declaraţi admişi cu cel puţin 10 la sută.

Concret, cei 250 de elevi de la clasele IX-XII de la Liceul Tehnologic "Radu Negru"  primesc în cadrul proiectului R.O.S.E. sprijin pentru pregătirea la disciplinele la care susţin Bacalaureatul: limba şi literatura română, matematică, biologie, chimie, fizică, informatică.

De asemenea, au loc activităţi de consiliere privind dezvoltarea personală şi creşterea abilităţile socio-emoţionale şi a stimei de sine şi orientarea în carieră. Pentru că toate acestea se desfăşoară după orele de curs, grupul ţintă beneficiază şi de servirea unei mese calde gratuite, la cantina liceului. 

Printre activităţile extracurriculare din proiect se numără workshop-ul "Punte între generaţii", (care presupune participarea liceenilor la ateliere de lucru alături de absolvenţii şcolii, dar şi de elevi de gimnaziu), excursii gratuite la Poiana Braşov, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti, activităţi de ecologizare, igienizare şi valorificarea deşeurilor, vizite la instituţiile şi agenţii economici în care se regăsesc specializările din planul de şcolarizare al liceului  (DAMEN, SIDEX, Menarom, Navinstal, Parcul de Soft, Parcul Industrial, Uzina de apă, Apă-Canal), dar şi la facultăţile din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”.

Premii pentru încurajare şi dotări

În primul an de proiect, au fost premiaţi elevii Chelban Cristina – Premiul I (tabletă); Grecu Vlada - Premiul al II-lea (baterie externă); Petrea Dragoş - Premiul al III-lea (cameră web). Pentru a-i stimula şi a le valorifica creativitatea au fost organizate diferite concursuri, cu premii consistente. La concursul "Licean implicat, student realizat”, care a vizat pregătirea pentru Bacalaureat, au fost premiaţi următorii elevi: Premiul I (tabletă) Capverde Andreea, Ciobanu Semion, Sandu Mihai; Premiul al II-lea (baterie externă) - Mitrofan Andrei, Talai Vadim şi Drăgan Flavia; Premiul al III-lea (cameră web) - Eftimie Daniela, Carp Vasile şi Munteanu Diana.

La concursul "Şcoala noastră - casa noastră” care vizează decorarea spaţiilor şcolare, proiectul câştigător a fost al elevei Popa Rodica Petronela, care a  propus amenajarea unor vestiare pentru elevi. Tot prin intermediul Proiectului R.O.S.E. s-a dotat liceul cu opt videoproiectoare, opt laptopuri, şapte imprimante, dintre care una cu laser, ecrane de proiecţie care să fie folosite în cadrul activităţilor prevăzute în proiect.

 

Citit 4680 ori Ultima modificare Marți, 26 Martie 2019 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.