GalMUN, o conferinţă cu tradiţie la CNVA

GalMUN, o conferinţă cu tradiţie la CNVA
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cea de/a 16-a ediţie a conferinţei Galaţi Model United Nations (GalMUN) a avut loc în perioada 11-14 aprilie, la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri”.

GalMUN este o simulare desfășurată în limba engleză a conferinţelor ce au loc în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În cadrul acesteia se discută probleme actuale şi, drept valorificare a muncii de documentare, se caută şi rezolvări. Întreaga activitate are rolul de a îi ajuta pe tineri să se responsabilizeze şi să discute, exprimându-şi punctul de vedere într-un mediu formal. Fireşte, conferinţa constituie şi o oportunitate de a exersa folosirea limbii engleze, acesta fiind unul dintre motivele pentru care participanţii se înscriu într-un număr atât de mare.

Anul acesta, subiectele comitetelor s-au diversificat, fiecare delegat având opţiunea de a se alătura temei care se pliază cel mai bine pe interesele şi pasiunile sale.

GalMUN este o conferinţă cu tradiţie, fiind prima înfiinţată în România. Este de la sine înţeles că aceasta nu este ultima ediţie, pregătirile pentru anul următor fiind deja în desfăşurare.

Citit 3191 ori Ultima modificare Marți, 16 Aprilie 2019 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.