Cum luptă un om obişnuit cu dezinformarea

Cum luptă un om obişnuit cu dezinformarea
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Prezentă la Galaţi, la Conferinţa "Cultura şi presa în spaţiul european", Ioana Avădani, preşedinta Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), a pledat pentru educarea receptorului mesajului media, o condiţie esenţială şi, din păcate, singura care ne poate salva de proliferarea fake news.

CJI derulează deja, de aproape trei ani, în liceele din România, un proiect de Media literacy, care se numeşte "Predau educaţie media", sprijinit de Romanian American Foundation. "Încercările de a ne lupta cu fake news sunt precum lupta cu balaurul: îi tai un cap, îi cresc alte trei. Punctul nostru de vedere este că nu se poate lucra la nivelul emiţătorului - pentru că el este de cele mai multe ori anonim, este statal şi este foarte puternic susţinut financiar - nici la nivelul canalului - pentru că reţelele sociale, deşi încearcă să investească ele însele în autoreglementare şi autocontrol, nu pot face mai mult. Rămâne receptorul, care e ultima frontieră a dezinformării şi în care s-a investit până acum cel mai puţin. Aşa că ne-am propus să-i învăţăm pe oameni să gândească critic. În cei trei ani de proiect, ne-a devenit foarte clar că efortul nostru este important, dar cu totul şi cu totul insuficient şi am înţeles că trebuie să ne extindem, la toate grupurile de vârstă. Aşa că ne dorim, pe viitor, să mergem în jos, la elevii de gimnaziu, poate chiar la cei de şcoală primară şi în sus la studenţi, profesori universitari şi la publicul larg. Sunt nişte abilităţi de receptare şi de decriptare a mesajelor din social media, care sunt abilităţi de viaţă. De altfel, UE recunoaşte educaţia media ca abilitate de viaţă şi de aici şi pledoaria noastră foarte înflăcărată pentru o educare a individului astfel încât să fie capabil să recepteze, să decripteze şi să reacţioneze proporţional cu mesajul pe care îl primeşte", a declarat, la Galaţi, Ioana Avădani.

De altfel, la aceeaşi conferinţă ce a avut ca temă Fake news (Reflectare, (de)formare şi fake news în spaţiul mediatic şi cultural), organizată de Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism al Facultăţii de Litere, lect. dr. Horia Mihai Bădău, de la Facultatea de Jurnalism şi Științele Comunicării Bucureşti, specialist pe social media, a lansat şi la Galaţi "Carta etică social media, prima încercare de reglementare a conţinutului online în România" şi a ajutat la constituirea, în oraşul de la Dunăre, a primei Comunităţi Etice Online.

Citit 1179 ori Ultima modificare Luni, 20 Mai 2019 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.