Trei elevi din Galaţi vor susţine astăzi, prima probă, cea la Limba şi literatura română, din sesiunea specială a Evaluării Naţionale 2020. Este prima dată când se organizează sesiune specială pentru Evaluarea Naţională, pentru elevii care în timpul primei runde au fost nevoiţi să stea în izolare. Doi elevi sunt din Galaţi şi vor susţine examenul la Şcoala nr. 9, structură a Școlii nr. 5, iar unul din zona Tecuci, care va da probele la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş". Marţi, 30 iunie, cei trei candidaţi vor susţine examenul la Matematică, urmând ca primele rezultate să fie afişate pe 2 iulie. În aceeaşi zi se depun eventualele contestaţii, iar notele finale vor fi făcute publice pe 4 iulie.
Începe sesiunea specială a Evaluării Naţionale 2020 Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: