Şcoală de vară pentru elevii din mediul rural

Şcoală de vară pentru elevii din mediul rural
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" organizează, în parteneriat cu cinci biblioteci comunale și Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță", "sChOOL-rural - Școala de vară pentru copiii din mediul rural".

Școala de vară se va desfășura pe parcursul a cinci săptămâni, începând cu data de 9 august, iar în cadrul acesteia vor participa 75 de copii, cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, din familii defavorizate, din comunele Drăgănești, Măstăcani, Scânteiești, Valea Mărului și Vânători.

Vor fi organizate patru ateliere tematice (luni - joi) pentru fiecare dintre comunele partenere: de teatru (TheatreLab), literatură (ReadingLab), comunicare nonverbală (MusicLab), creativitate (StoryLab). Atelierele se vor desfășura atât la sediul central al Bibliotecii Județene "V.A. Urechia", cât și într-un cadru nonformal - foișorul din Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Științele Naturii.

Fiecărei comune partenere îi va fi alocată o săptămână de ateliere tematice, iar în ziua de vineri a fiecărei săptămâni copiii vor vizita Grădina Zoologică și Faleza Dunării. Ziua de vineri va fi susținută financiar în totalitate de Consiliul Județean Galați.

Bugetul total al proiectului este de 59.837 de lei, din care 52.657 de lei reprezintă finanțare asigurată de Administrația Fondului Cultural Național, iar 7.180 de lei, fonduri asigurate de Consiliul Județean Galați.

Citit 1224 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iulie 2021 02:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.