Majorarea burselor studenților români de pretutindeni, la mâna parlamentarilor

Majorarea burselor studenților români de pretutindeni, la mâna parlamentarilor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaţilor a avizat favorabil proiectul de lege care prevede ca studenții români de pretutindeni să beneficieze de aceleași drepturi de care se bucură colegii născuți în țară, anunţă, printr-un comunicat de presă, deputatul PNL de Galaţi Onuţ Atanasiu. Vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Atanasiu speră ca, în scurt timp, inițiativa să fie supusă votului final și adoptată, îndreptând astfel nedreptatea ale cărei victime anuale sunt miile de studenți români care vin din diaspora sau din zonele istorice din apropierea țării noastre, în care românii reprezintă minoritatea.

„Bursele acordate în cazul lor sunt de 65 de euro/ lună pentru studenții de licență, 75 de euro lunar pentru masteranzi și 85 de euro pentru doctoranzi. Aici apare prima nedreptate, deoarece bursa socială a unui student român este mult mai mare, de aproximativ 130 de euro lunar. Diferențierea nu se oprește aici: românii născuți în afara țării nu beneficiază de sprijin financiar decât pe perioada cursurilor și nu pe întreg anul, cum se întâmplă în cazul burselor sociale acordate celor născuți în România”, explică parlamentarul.

Vestea bună este că situaţia a fost corectată şi de Senatul României: „Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni este egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de studii universitare de licență și masterat, respectiv cu valoarea bursei doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat. Bursele românilor de pretutindeni se acordă pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară iar beneficiarii pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții români”, transmite deputatul gălăţean.

Citit 2722 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.