Cum prevenim actele de violenţă în şcoli

Cum prevenim actele de violenţă în şcoli
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Polițiștii locali de la intervenție rapidă și ordine publică au desfășurat o acțiune ce vizează stoparea posibilelor acte de violență verbală, fizică sau psihică la nivelul unităților de învățământ, dar și în afara acestora, la Școala Gimnazială Nr. 17 din Galați.

Acțiunea a fost una interactivă, cu prezentare de filme tematice, exemple de bune practici, sfaturi pentru elevi și cadre didactice.” Poliția Locală Galați a susținut o activitate care a avut drept scop prevenirea actelor de violență în rândul elevilor, familiarizarea acestora cu riscurile la care pot fi expuși atunci când devii victimă/agresor și modul în care te poți feri de astfel de agresiuni fizice, psihice și verbale. Evenimentul a fost interactiv și interesant, elevii fiind plăcut impresionați de prestația polițiștilor locali din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă”, a precizat Doina Enache, director adjunct – Școala Gimnazială Nr. 17. Pe tot parcursul prezentării, în dialogul lor cu elevii, polițiștii locali le-au reamintit acestora că oamenii legii sunt zilnic în zona unităţilor şcolare şi pe traseele adiacente, în intervalele orare în care ei se îndreaptă către instituţiile de învăţământ sau către domiciliu, totul pentru siguranța școlarilor și a cadrelor didactice.

Acțiunea a stârnit interesul elevilor

Subiectul abordat le-a trezit interesul elevilor, care au fost activi și au adresat întrebări ce au legătură cu violența, cu modul de apărare în fața unui agresor, precum și cu repercusiunile unui act de violență. O elevă din clasa a VIII-a B susține că a înțeles din activitatea desfășurată că nu trebuie să răspundă cu aceeași monedă, ci să apeleze la ajutorul unui adult atunci când este nevoie. ”În cazul în care doi colegi devin violenți, trebuie să încercăm să îi despărțim, iar dacă constatăm că nu putem, solicităm ajutorul unui adult. Violența nu este bună și nu ne ajută la nimic. În cazul în care suntem atacați, am învățat de la polițiștii locali de la intervenție rapidă, cum pot să îi resping agresorului mișcarea și că trebuie să chem urgent ajutor specializat”. La rândul lui un alt elev, tot de la clasa a VIII-a, a afirmat că ”din activitatea polițiștilor locali am înțeles că nu mereu e nevoie de violență pentru a rezolva unele probleme, ele se pot rezolva și pașnic. În cazul în care suntem agresați, ne putem apăra imobilizând mișcarea agresorului, în acest mod evitând un posibil conflict”. Asemenea activități interactive susținute de polițiștii locali vor mai avea loc și la nivelul altor unități școlare de pe raza municipiului Galați.

Citit 1120 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 15:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.