Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" a derulat proiectul "O jucărie, o bucurie", ce vizează educația financiară, interculturală și incluzivă. Proiectul se derulează în parteneriat cu asociația părinților, având drept finalitate creşterea gradului de implicare a cadrelor didactice, a copiilor şi a părinţilor acestora în activităţi de educaţie financiară, pentru conturarea unei imagini complete a modului în care banii sunt percepuţi, câștigați, cheltuiţi cu chibzuință, economisiţi, investiţi, donați în scop caritabil, concomitent cu dobândirea unor abilităţi de gestionare a lor. Cu cât elevii se vor implica de la vârste fragede în activități ce presupun obținerea și gestionarea banilor, cu atât aceștia vor putea contribui pozitiv la construcția unei societăți sănătoase și educate. În acest scop a fost amenajat un târg cu obiecte cu specific pascal, confecționate sau donate de către elevi. Membrii echipei de proiect i-au invitat pe colegii din școală să viziteze expoziția cu vânzare, banii obținuți fiind apoi folosiți în cadrul proiectului, pentru amenajarea unui spațiu recreativ în curtea școlii. Atmosfera de sărbătoare, generată de implicarea tuturor cadrelor didactice și elevilor în această activitate, a culminat cu un flashmob, cu toții redescoperind bucuria de a dansa.
Târg de Paşte, pentru educaţie financiară Scris de Cezara Mereuţă, Săndiţa Vasile, directoarele Şcolii "Mihail Sadoveanu"

Mai multe din această categorie: