Mesaje de pace transmise din suflet de copil

Mesaje de pace transmise din suflet de copil
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale din Rediu au îmbrăcat haine de sărbătoare și și-au dat mâna la activitățile dedicate "Săptămânii Educației Globale". Școlarii au participat la discuții și dezbateri despre pace și toleranță, iar cei mai mari dintre ei au creat haikuuri despre tema aleasă.

Împreună au ales ca simbol al Săptămânii Educației Globale porumbelul, pe care l-au asociat cu pacea și au transmis, în scris, mesaje de susținere pentru colegii lor care trăiesc în zonele afectate de război. Elevii de la clasa a III-a până la a VIII-a au participat și la o activitate sportivă iniţiată de prof. Marius Manea, înțelegând astfel că sportul militează pentru valori umane și poate întări nu doar sănătatea fizică, ci mai ales pe cea mentală.

"Săptămâna Educației Globale a fost din nou plină la noi în școală. Am avut activități diverse în care am încercat să promovăm valorile conexe noțiunii de pace: toleranță, iubire, acceptare, liniște. Am plecat de la ideea că lumea noastră trebuie vindecată de ură, de războaie, de toate celelalte forme ale răului. Copiii vor iubire și înțelegere, vor să trăiască în pace. Am participat cu toții, elevi și profesori, iar noi, cadrele didactice de la Școala Gimnazială din Rediu, am învățat de la elevi lecția demnității umane și faptul că pacea este unul dintre atributele necesare lumii în care trăim", ne-a spus directorul unității de învățământ gălățean, profesoara Loredana Munteanu.

Chiar dacă, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, elevii și profesorii au fost implicați și în altfel de activități, aceștia nu au neglijat nici orele de curs, demonstrând încă o dată că munca este baza oricărei reușite.

Citit 3009 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2023 12:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.