SFÂRȘITUL CEASULUI MĂRUNT (cu faţa la perete)

SFÂRȘITUL CEASULUI MĂRUNT (cu faţa la perete)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"

S-a terminat nisipul, nu mai sunt/ nici pentru-n ceas măcar câteva fire -

un ceas mărunt, de om care-a pierdut/ timpu-n Deşert şi pacea-n Monastire!

Un ceas mărunt, aşa, ca la sfârşit,/ când se pogoară naiba din icoane

s-anunţe că-i un om care-a cărat/ care cu apă Fetelor Morgane!

Ş-a dat la dromaderi, la beduini,/ la sfinţi, la secături, la morţi de sete -

ş-acum nu are timp nici de murit,/ stă - pedepsit - cu faţa la perete!

Şi caută - sub varul de sub var/ - întâiul var... când omul avea vreme

şi timp, murea la timp, şi n-avea ceas,/ dar îi bătea ceva fără să-l cheme!

Şi se găseşte negreşit, atunci,/ în primul strat, adulmecând pustiul

cel fără om şi cel fără deşert,/ când stăpâneşte - pururi - târziul

şi nu mai are nici măcar nisip/ de-o vorbă, de-o scânteie, de-o iubire!

Cesta-i sfârşitul Ceasului Mărunt,/ cu faţa la perete... SĂ SE MIRE!

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 2348 ori Ultima modificare Joi, 31 Octombrie 2024 13:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.