Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut publice, pe pagina sa de Facebook, rezultatele de excepție ale elevilor din județul Galați la Olimpiada Națională de Istorie - ediția a 48-a, care a avut loc la Piatra Neamț, în perioada 14-18 aprilie 2025.
Revin acasă cu câte un Premiu al III-lea Maria Dianora Hâlcov, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Costache Negri”, profesor îndrumător pe Didina Marin, şi Dorian Mihai Cocoș - clasa a VIII-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, profesor îndrumător Adriana Bătrânu.
Menţiuni au fost câştigate de: Mario Sandu - clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, profesor îndrumător Ana Petcu; Ștefan Pavăl - clasa a X-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”/ Centrul Județean de Excelență Galați, profesori îndrumători Adriana Bătrânu şi Maria Isabela Miron; Denisa Mihăluță - clasa a XII-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, profesor îndrumător Sorin Langu.
Inspectoratul Şcolar transmite felicitări şi apreciere pentru rezultatele obținute de elevii care, deși nu au urcat pe podium, au demonstrat dedicație și rezultate bune. Iată cine sunt: Daria Maţoian - Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, profesor îndrumător Adriana Bătrânu; Eduard-Alexandru Hurduc-Grigoraș - Colegiul Național „Costache Negri”/ CEX, profesori îndrumători Daniela Cojocaru, Maria Isabela Miron; Darius Ionuț Maftei - Colegiul Național „Costache Negri”, profesor îndrumător Didina Marin; Mihaela Țiplică . Liceul Teoretic „Dunărea”, profesor îndrumător Laura Mihail-Bogatu; Ioana-Alexandra Trifan - Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”, profesor îndrumător Mihai Crudu; Lorena Irimia - Colegiul Național „Costache Negri”, profesor îndrumător Didina Marin.
„Aceşti tineri talentați și dedicați, împreună cu profesorii lor îndrumători, au demonstrat nu doar cunoștințe temeinice, dar și o pasiune deosebită pentru istorie. Suntem mândri de rezultatele obținute. Mulțumiri domnului profesor Sorin Langu pentru însoțirea lotului și pentru sprijinul acordat elevilor pe durata deplasării”, este mesajul Inspectoratului Şcolar Judeţean.