Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” din Galați a încheiat proiectul transfrontalier „Culorile prieteniei româno-moldovenești”, realizat împreună cu instituții de învățământ din județul Galați, Inspectoratul Școlar Județean, Universitatea Internațională „Danubius”, Școala Gimnazială „Vasile Șeicaru” Oancea, Colegiul Național „Costache Negri”, Școala Gimnazială „Iulia Hașdeu” și parteneri din Republica Moldova, precum Școala „Ion Creangă” din Zărnești și Biblioteca Raională Cahul.
Prima activitate a proiectului s-a desfășurat pe 28 noiembrie 2025. Gazdele, împreună cu opt cadre didactice din Republica Moldova, au discutat, au prezentat lucrări realizate de elevi și au făcut schimb de experiență în domeniul pedagogiei și al integrării sociale a elevilor.
Ca semn al respectului și pentru colaborarea dintre instituțiile implicate, partenerii din Moldova au oferit reprezentanților gălățeni „Placheta prieteniei”, un simbol al deschiderii instituționale și al angajamentului pentru viitoare proiecte comune menite să crească accesul la educație și să îmbunătățească calitatea acesteia.

