Cadrele didactice calificate, încadrate în învăţământul preuniversitar ca suplinitori, care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani şi care au obţinut cel puţin nota 7.00 şi au ocupat un post didactic sau o catedră devin titulare ale unităţii de învăţământ respective, în condiţiile în care postul, care are valabilitate de cel puţin patru ani, nu a fost ocupat în etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate. Cererea de titularizare la nivelul unităţii trebuie aprobată de consiliul de administraţie din şcoala respectivă.
Suplinitorii calificaţi se pot titulariza la şcoala unde predau Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: