Târg de oferte pentru învăţământul profesional

Târg de oferte pentru învăţământul profesional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nou înfiinţatele şcoli profesionale îşi promovează ofertele. Astfel, pe 15 mai, între orele 9.00 şi 17.00, se desfăşoară, în sala de festivităţi a Colegiului Tehnic de Alimentaţie Publică şi Turism „Dumitru Moţoc” Galaţi, târgul de oferte educaţionale pentru absolvenţii clasei a IX-a, care doresc să se înscrie la învăţământul profesional.

În aceeaşi zi, se vor organiza manifestări similare şi la Grupul Şcolar „Costache Conachi” din Pechea, precum şi la Grupul Şcolar „Eremia Grigorescu” din Târgu Bujor. În data de 17 mai, între orele 9.00 şi 17.00, în curtea Clubului Elevilor din Tecuci se va organiza un târg de oferte, pentru unităţile şcolare din Tecuci şi Cudalbi.

Elevii au de ales între diverse specializări, precum: confecţioner produse textile, comerciant – vânzător, bucătar, mecanic auto, tinichigiu, vopsitor auto, brutar-patiser, ospătar. Toate unităţile de învăţământ profesional au încheiat parteneriate cu agenţi economici în vederea desfăşurării practicii. De asemenea, candidaţii trebuie să ştie că fiecare elev de la profesională va primi o bursă de 200 de lei lunar, pe parcursul celor doi ani de şcolarizare.

Citit 1787 ori Ultima modificare Duminică, 13 Mai 2012 16:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.