Premieră pentru Galaţi! Diplome de bac obţinute cu şpagă, anulate de instanţă
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Premieră pentru Galaţi! Diplome de bac obţinute cu şpagă, anulate de instanţă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Tribunalul Galaţi a decis condamnarea fostului director de la „Dunărea”, Ion Viorel, şi a fostei inspectoare Camelia Negoiţă - implicaţi în „Afacerea curcan şi caş la bacalaureat”, despre care VL a relatat anul trecut în paginile sale * Doi candidaţi la bacalaureat care au mituit comisia s-au ales cu tezele la matematică anulate, dar şi cu diplomele de la bacalaureat * În jocul traficului de influenţă şi al ilegalităţilor de la bacalaureat apar nume ale altor angajaţi de la ISJ, secretara şi contabilul-şef de atunci şi fostul primar al comunei Tudor Vladimirescu


Fostul director-adjunct al Liceului Teoretic „Dunărea”, Ion Viorel, a fost condamnat la cinci luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă la bacalaureatul din 2010. Camelia Negoiţă, fosta inspectoare de fizică, a fost şi ea condamnată pentru luare de mită, cu un an de închisoare, cu suspendare, dar şi cu interzicerea dreptului de a profesa timp de doi ani. Precizăm că decizia Tribunalului mai are de trecut de încă două instanţe.

Despre acest caz de fraudare a bacalaureatului ziarul nostru a mai scris în materialul „Afacerea curcan şi caş la bacalaureat”, în care arătam că procurorii DNA Galaţi îi acuzau pe cei doi profesori de trafic de influenţă şi luare de mită. Conform datelor din dosar, sumele primite de aceştia pentru a facilita promovarea frauduloasă a bacalaureatului pentru patru candidaţi se ridică la 900 de euro, 2.000 de lei şi produse alimentare, respectiv curcan şi caş.

Cei  care au dat mită, pedepsiţi

Mai mult decât atât, judecătorii au cerut şi anularea tezelor la matematică pentru doi dintre candidaţii care au încercat să cumpere notele la bacalaureat. Este vorba despre Marius Sorin Sănduc, absolvent al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” (fostul Grup Şcolar „Asachi”), profil matematică-informatică şi pentru Mihai V. Neamţu, absolvent al Colegiului Tehnic „Paul Dimo”, specializarea tehnician în automatizări. Totodată, instanţa a dispus anularea diplomelor lor de bacalaureat. Directorii celor două unităţi de învăţământ ne-au confirmat faptul că li s-a cerut de către Tribunal câte o copie a diplomelor respective, dar ne-au spus că nu ştiu nimic mai mult. Decizia nu a fost deocamdată pusă în practică, deoarece este atacabilă. Oricum, ne-am interesat la secretariatul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi am aflat că este pentru prima dată când o instanţă decide anularea unor diplome de bacalaureat la Galaţi, deşi mai este pe rol şi un alt proces de fraudă la bacalaureat, unde sunt inculpaţi 11 elevi. 

„Va fi eliminat de la facultate”

Conform informaţiilor de pe site-ul Universităţii „Dunărea de jos”, Marius Sănduc este student cu taxă al Facultăţii de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică încă din anul 2011. De la rectorul Iulian Bârsan am aflat că, imediat ce va primi o decizie a instanţei, studentul respectiv va fi eliminat: „Nu contează că este student cu taxă, el va fi eliminat, pentru că nu putem avea studenţi fără diplomă de bacalaureat. El va fi nevoit să susţină din nou bacalaureatul”. Rectorul nu ne-a putut spune însă dacă Marius Sănduc va primi banii pe taxă înapoi sau dacă după susţinerea bacalaureatului va fi reînmatriculat în anul în care a fost exmatriculat sau va trebui să dea iar admitere. „Nu ne-am mai întâlnit cu o asemenea situaţie. Vom vedea la momentul oportun ce este de făcut”, a mai precizat Iulian Bârsan.   

Semne pe teza de matematică

Ion Viorel şi-a schimbat de mai multe ori declaraţiile în timpul cercetărilor. În primă instanţă nu a recunoscut nimic, după care a povestit cum s-au întâmplat lucrurile. Printre altele, Ion Viorel susţine că în a doua sesiune de bacalaureat a primit prin intermediul fostului primar al comunei Tudor Vladimirescu – Gheorghe Costel - 2.000 de lei, un curcan şi un caş, pentru a interveni ca Marius Sănduc să obţină notă de trecere la examenul de matematică. Fostul director-adjunct de la „Dunărea” a povestit şi strategia pe care a aplicat-o: i-a transmis candidatului ca pe prima pagină a tezei la matematică să facă un semn pentru identificare, formula matematică tgx=sinx/cosx. 

De la Vasile Neamţu – tatăl lui Mihai Neamţu, profesorul de matematică recunoaşte că a primit 500 de euro pe care i-a dat mai departe fostei inspectoare de fizică, profesoara Camelia Negoiţă, aceasta fiind preşedinta comisiei de bacalaureat la centrul de evaluare de la Colegiul „Cuza”, unde se corecta teza lui Neamţu. Contactată telefonic, fosta inspectoare susţine că nu este mulţumită de sentinţă şi că a atacat deja decizia Tribunalului.

Alţi doi angajaţi ISJ implicaţi în scandal

Ion Viorel mai declară: „Am pretins suma de 400 de euro de la martora – denunţătoare Cornelia Felea – secretara ISJ, promiţându-i că prin intervenţiile mele un candidat al cărui nume nu a putut fi identificat va promova examenul cu o notă de peste 6,00 cât avea nevoie”. Pare ciudat că Ion Viorel susţine că nu-şi mai aminteşte numele candidatului, deşi ştie cu siguranţă că acesta a promovat examenul.

De altfel, profesorul a „uitat” şi cum se cheamă alt candidat, pentru care a intervenit la cererea fostului contabil-şef al ISJ, Gheorghe Dumitru, de la care, însă, nu a mai primit ulterior niciun ban, deşi i se promisese că va primi. Ion Viorel a recunoscut că a intervenit pentru patru candidaţi, dar numai doi au fost pedepsiţi cu anularea diplomelor, deoarece profesorul susţine că nu-şi mai aminteşte numele celorlalţi doi.

Ce spune inspectoarea generală

Inspectoarea generală Laura Marin susţine că nu va lua nicio măsură împotriva secretarei Cornelia Felea, întrucât instanţa nu a condamnat-o, deci nu a găsit-o vinovată, la fel şi Gheorghe Dumitru, care nici nu mai lucrează la ISJ, fiind pensionat. În legătură cu anularea celor două diplome, şefa învăţământului gălăţean ne-a spus că nu va întreprinde nimic până când hotărârea instanţei nu e definitivă şi irevocabilă.

Două dosare de fraudă la bacalaureatul din 2010

Tot în 2010, în prima sesiune a izbucnit un alt scandal legat de fraudarea examenelor. În dosarul  respectiv sunt inculpaţi Maria Elena Onu, fostă inspectoare de fizică şi consilier ministerial, cunoscuta profesoară de limba română de la CNVA, Mariana Lazanu,  alte patru cadre didactice şi 11 elevi. Deşi acest dosar a ajuns mai repede pe masa judecătorilor, aceştia nu au dat încă o soluţie, următorul termen fiind săptămâna viitoare.

Citit 13369 ori Ultima modificare Vineri, 22 Februarie 2013 16:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.