TINERII ŞI ORAŞUL/ Unul dintre cele mai căutate CONCURSURI DE MATEMATICĂ din ţară

TINERII ŞI ORAŞUL/ Unul dintre cele mai căutate CONCURSURI DE MATEMATICĂ din ţară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 18, respectiv, 25 octombrie, au avut loc cele două probe individuale din cadrul concursului ”Cristian S. Calude”, organizat de CNVA de 15 ani neîntrerupţi. C. S Calude este fost elev al CNVA şi, în prezent, este profesor la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă.

Ȋn data de 18 octombrie, holurile şi sălile răsunau de entuziasmul celor peste o mie de elevi aparţinând claselor a IV-a, a V-a şi a VI-a, care abia aşteptau să se întreacă, folosindu-se de mintea şi abilităţile lor.

O săptămână mai târziu, aceeaşi locaţie, alt set de elevi. Cei peste 370 de elevi de la clasele a VII-a până la a XII-a veniseră să cucerească primele locuri. Iar unii au reuşit ceea ce şi-au propus, plecând victorioşi de la premiere.

Dacă participanţii au dat tot ce au avut mai bun, nici organizatorii nu s-au lăsat mai prejos. Fie profesori sau elevi ai liceului, toţi şi-au dat silinţa pentru a face această experienţă cât mai plăcută pentru concurenţi.

Nu în ultimul rând, am dori să îi mulţumim domnului profesor Romeo Zamfir, organizator principal al acestui concurs, unul dintre cele mai căutate de elevi, nu numai din cauza premiilor substanţiale, însumând anul acesta 3.500 de lei, dar şi datorită obiectivităţii în evaluare.

Citeşte şi: S-au decernat "Oscarurile" gălăţene pentru matematică

Citit 1308 ori Ultima modificare Luni, 03 Noiembrie 2014 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.