Performanţă departe de casă: O gălăţeancă, STUDENTĂ MODEL în Danemarca

Performanţă departe de casă: O gălăţeancă, STUDENTĂ MODEL în Danemarca
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Denisa Pauliuc, fostă elevă a Liceului Economic Virgil Madgearu din Galaţi, trăieşte visul academic în Danemarca în cadrul Academiei de Studii Superioare Dania. Denisa urmează cursurile programului internaţional de Marketing Management în Viborg. Ca parte obligatorie a studiilor sale, Denisa trebuie să finalizeze o perioadă de trei luni de internship într-o companie la alegerea sa. „În prezent, lucrez cu Sunenterprises, o corporaţie de succes din Olanda, care operează în industria bijuteriilor. În mare parte, lucrez cu inventarii, serviciu clienţi şi comenzi. Este o experienţă grozavă”, spune Denisa.

Gălăţeanca ia parte la diverse târguri şi expoziţii internaţionale, reprezentând imaginea firmei, dar şi a universităţii pe care o urmează în Danemarca. „De curând, am fost în Frankfurt la târgul Ambient şi în Munchen. Am noroc de educaţia pe care am urmat-o. Mă ajută foarte mult în ceea ce fac acum în internship. La Dania, educaţia pe care o primim este interdisciplinară şi bazată pe practică. Mă adaptez uşor la orice situaţie şi încerc să tratez totul proactiv”, spune Denisa.

Chiar dacă este departe de casă, studenta de 22 de ani reuşeşte să îmbine cu succes studiile cu jobul part-time având rezultate foarte bune la învăţătură. Denisa este una din singurele studente care urmează un internship plătit, în majoritatea cazurilor activitatea studenţilor nefiind remunerată în timpul stagiilor de practică.


CITEŞTE ŞI: Cei mai buni dintre studenţi, "economiştii dau ora exactă în toată lumea"

Citit 3849 ori Ultima modificare Marți, 10 Martie 2015 20:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.