Un gălăţean medaliat cu bronz la Internaţionala de Astronomie

Un gălăţean medaliat cu bronz la Internaţionala de Astronomie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Gălăţeanul Andrei Cosmin (fost elev la CNVA), actualmente în clasa a X-a la Colegiul Internaţional de Informatică din Bucureşti, a câştigat o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie care s-a desfăşurat în Bulgaria, în perioada 5 - 13 octombrie.

Nu este pentru prima dată când Andrei cucereşte medalii internaţionale la această disciplină. Acum doi ani, când abia era în clasa a VIII-a, el a mai câştigat tot o medalie de bronz, iar anul trecut s-a întors cu o menţiune de la aceeaşi competiţie.

Alături de Andrei Cosmin, lotul României a mai câştigat anul acesta încă şase medalii. 

Elevii laureaţi cu aur sunt Robert-Gabriel Paşcalău (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari, judeţul Constanţa), Paul Florin Rebenciuc (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava) şi Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila). Anca Drăgulescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Internaţional de Informatică din Bucureşti, a fost premiată cu argint, iar David Corneliu Turturean (clasa a IX-a/Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava), Andrei Horaţiu Eftime în clasa a XI-a la Colegiul Internaţional de Informatică din Bucureşti a fost medaliat cu bronz. Lotul olimpic al României a fost coordonat şi însoţit de profesorii Cătălina Anca Marian (Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” din Alba Iulia) şi Lucian Stoian (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare). Ediţia a XXI-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie s-a desfăşurat în perioada 5 - 13 octombrie în Bulgaria (Plovdiv-Pamporovo) şi a reunit concurenţi din 20 de ţări.

Citit 6332 ori Ultima modificare Duminică, 16 Octombrie 2016 19:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.